Interviu
Revista Club It&C prin dl. Bogdan Marchidanu mi-a solicitat părerea despre unele probleme actuale ale TI. Îl reproduc mai jos.
Privind spre IT cu un ochi de constructor
Vasile Baltac este un nume de referinţă pe piaţa IT românească. Nu doar din perspectivă istorică, ci, poate chiar mai mult, din perspectiva prezentului. Domnia sa a discutat cu Club IT&C, simultan din poziţia de fost director ştiinţific al ITC, de fondator de companie IT autohtonă şi de preşedinte al ATIC, una din asociaţiile de profil cu vechime în România, despre învăţămintele pe care istoria acestui domeniu fascinant le poate transmite prezentului. Şi chiar viitorului.
de Bogdan Marchidanu
Club IT&C: Privind în perspectivă istorică, a fost societatea românească şi umană în general pregătită pentru impactul pe care îl va avea tehnologia informaţiei?
Vasile Baltac: Atunci când a fost creată bomba atomică, mulţi oameni de ştiinţă s-au temut că reacţia în lanţ nu se va opri. După aceea, s-a constatat că există forţe de frânare, că o reacţie în lanţ poate fi oprită. Din punct de vedere al tehnologiei informaţiei, acum cincizeci de ani nici vorbă să se fi gândit cineva că se va ajunge unde s-a ajuns azi. Cu alte cuvinte, nimeni nu şi-a închipuit ce reacţie în lanţ se va genera. Sigur că există forţe de frânare și pentru această reacţie. Ele constau din indiferenţa umană, obişnuinţă etc. Să vă dau un exemplu. România se mândreşte că are opt milioane de utilizatori de Internet. Sunt aceştia cu toții cu adevărat utilizatori în sensul de a folosi Internetul la ceva? Nici pe departe. Majoritatea lor au telefoane de tip smartphone, pe care le folosesc ca să intre pe reţelele de socializare, iar asta se numeşte utilizare a Internetului. După părerea mea, factorul de frânare principal este instruirea. Instruirea oamenilor privind utilizarea tehnologiei informaţiei. Cred că și atâta vreme cât nu va exista instruire, explozia de acces la Internet va continua. Numai că această explozie va însemna acces la nişte lucruri elementare din Internet. La nivel european, s-au definit câteva nivele de acces la tehnologie. Primul nivel este reprezentat de „analfabeţii” digitali. Din cele şapte miliarde de locuitori ai planetei, aproape cinci nu folosesc deloc tehnologia informaţiei. După aceea este faza de conştientizare digitală. Omul știe să acceseze rețele sociale și să trimită emailuri. A treia fază este cea de alfabetizare digitală, definită ca faza în care omul, conştient de tehnologie şi dispunând de instrumente, le foloseşte pe acestea ca să îşi îmbunătăţească productivitatea personală. A patra fază este cea a competenței digitale. După mine, am face un mare pas înainte dacă majoritatea oamenilor ar fi măcar la faza de alfabetizare digitală. Un al doilea mare factor de frânare este legat de lipsa de înţelegere a celor care ar trebui să facă investiţii în acest domeniu. Ca să fiu mai explicit, am să exemplific printr-o metaforă. În covârşitoarea majoritate a cazurilor, un manager care investeşte 50.000 de euro într-o maşină ştie exact de ce o face şi la ce se aşteaptă. Dar, prea des un manager care investeşte 50.000 de euro în IT nu prea ştie de ce o face. Să ştiţi că mă gândesc şi eu foarte des la impactul tehnologiei informaţiei asupra vieţii oamenilor. Ei bine, eu cred că avem nevoie de noi descoperiri științifice, de un nou impuls la nivel macrosocial. Şi vă spun şi de ce. Volumul de informaţie care a ajuns să fie stocat şi procesat este fantastic. Nu ştiu cât de mare era acest volum acum 2000 de ani stocat pe piatră și pergament, probabil sub 1 MB, dar acum a ajuns pe medii digitale la 3,5 ZB şi explozia este atât de intensă, încât foarte repede se va ajunge la 35 ZB. Întrebarea mea este: Cum se va face căutarea informaţiilor utile în acest uriaş volum de date? Ce algoritmi? Cine va reuşi să mai stăpânească acest imens „potop digital”? Avem nevoie din nou de un Turing. Sper că s-a născut și este la grădiniță sau școală pe undeva prin lume, minunat ar fi să fie în România.
Vasile Baltac: Atunci când a fost creată bomba atomică, mulţi oameni de ştiinţă s-au temut că reacţia în lanţ nu se va opri. După aceea, s-a constatat că există forţe de frânare, că o reacţie în lanţ poate fi oprită. Din punct de vedere al tehnologiei informaţiei, acum cincizeci de ani nici vorbă să se fi gândit cineva că se va ajunge unde s-a ajuns azi. Cu alte cuvinte, nimeni nu şi-a închipuit ce reacţie în lanţ se va genera. Sigur că există forţe de frânare și pentru această reacţie. Ele constau din indiferenţa umană, obişnuinţă etc. Să vă dau un exemplu. România se mândreşte că are opt milioane de utilizatori de Internet. Sunt aceştia cu toții cu adevărat utilizatori în sensul de a folosi Internetul la ceva? Nici pe departe. Majoritatea lor au telefoane de tip smartphone, pe care le folosesc ca să intre pe reţelele de socializare, iar asta se numeşte utilizare a Internetului. După părerea mea, factorul de frânare principal este instruirea. Instruirea oamenilor privind utilizarea tehnologiei informaţiei. Cred că și atâta vreme cât nu va exista instruire, explozia de acces la Internet va continua. Numai că această explozie va însemna acces la nişte lucruri elementare din Internet. La nivel european, s-au definit câteva nivele de acces la tehnologie. Primul nivel este reprezentat de „analfabeţii” digitali. Din cele şapte miliarde de locuitori ai planetei, aproape cinci nu folosesc deloc tehnologia informaţiei. După aceea este faza de conştientizare digitală. Omul știe să acceseze rețele sociale și să trimită emailuri. A treia fază este cea de alfabetizare digitală, definită ca faza în care omul, conştient de tehnologie şi dispunând de instrumente, le foloseşte pe acestea ca să îşi îmbunătăţească productivitatea personală. A patra fază este cea a competenței digitale. După mine, am face un mare pas înainte dacă majoritatea oamenilor ar fi măcar la faza de alfabetizare digitală. Un al doilea mare factor de frânare este legat de lipsa de înţelegere a celor care ar trebui să facă investiţii în acest domeniu. Ca să fiu mai explicit, am să exemplific printr-o metaforă. În covârşitoarea majoritate a cazurilor, un manager care investeşte 50.000 de euro într-o maşină ştie exact de ce o face şi la ce se aşteaptă. Dar, prea des un manager care investeşte 50.000 de euro în IT nu prea ştie de ce o face. Să ştiţi că mă gândesc şi eu foarte des la impactul tehnologiei informaţiei asupra vieţii oamenilor. Ei bine, eu cred că avem nevoie de noi descoperiri științifice, de un nou impuls la nivel macrosocial. Şi vă spun şi de ce. Volumul de informaţie care a ajuns să fie stocat şi procesat este fantastic. Nu ştiu cât de mare era acest volum acum 2000 de ani stocat pe piatră și pergament, probabil sub 1 MB, dar acum a ajuns pe medii digitale la 3,5 ZB şi explozia este atât de intensă, încât foarte repede se va ajunge la 35 ZB. Întrebarea mea este: Cum se va face căutarea informaţiilor utile în acest uriaş volum de date? Ce algoritmi? Cine va reuşi să mai stăpânească acest imens „potop digital”? Avem nevoie din nou de un Turing. Sper că s-a născut și este la grădiniță sau școală pe undeva prin lume, minunat ar fi să fie în România.
Club IT&C: Nu credeţi că, din acest punct de vedere, companiile născute digitale, precum Google sau Facebook, au un avantaj competitiv faţă de companiile tehnologice de gen IBM?
Vasile Baltac: Să nu uităm aici Apple. Dacă nu ar fi existat iPhone şi iPad, probabil că nici Facebook nu ar fi fost ce este acum. La urma urmei, explozia digitală este generată de mobilitate. Iar legătura dintre dispozitivele mobile şi conţinutul digital a fost ideea genială Apple/Steve Jobs. Asta se întâmplă acum și se afirmă că în câțiva ani vom avea 15 miliarde de dispozitive digitale mobile. Nu ştiu ce se va întâmpla exact în viitor, dar lucrurile nu pot continua în felul în care se desfăşoară acum. Cred că am ajuns la un punct de inflexiune pentru o nouă evoluţie digitală și implicit umană. Unii spun că am ajuns la punctul „omega”. Punctul care pentru unii înseamnă sfârşitul lumii, pentru alţii începutul unei noi lumi. Eu unul cred că suntem martorii naşterii unei noi lumi. În universul IT, această naştere va avea loc undeva între 2012 şi 2020.
Vasile Baltac: Să nu uităm aici Apple. Dacă nu ar fi existat iPhone şi iPad, probabil că nici Facebook nu ar fi fost ce este acum. La urma urmei, explozia digitală este generată de mobilitate. Iar legătura dintre dispozitivele mobile şi conţinutul digital a fost ideea genială Apple/Steve Jobs. Asta se întâmplă acum și se afirmă că în câțiva ani vom avea 15 miliarde de dispozitive digitale mobile. Nu ştiu ce se va întâmpla exact în viitor, dar lucrurile nu pot continua în felul în care se desfăşoară acum. Cred că am ajuns la un punct de inflexiune pentru o nouă evoluţie digitală și implicit umană. Unii spun că am ajuns la punctul „omega”. Punctul care pentru unii înseamnă sfârşitul lumii, pentru alţii începutul unei noi lumi. Eu unul cred că suntem martorii naşterii unei noi lumi. În universul IT, această naştere va avea loc undeva între 2012 şi 2020.
Club IT&C: Ce rol a jucat şi eventual joacă România în acest context?
Vasile Baltac: Din nefericire, România şi Europa joacă un rol minor. La început nu a fost aşa. Marile idei, de la fundamentul ştiinţei calculatoarelor, provin din Europa. Babbage, Boole, Zuse, Turing, von Neumann, Odobleja, sunt nume mari din istoria IT, care au fost toți europeni. Conflictele armate de pe teritoriul european din secolul XX au dus la plecarea multor nume mari din domeniu în Statele Unite. Aşa se face că această ţară a devenit locul unde s-a concentrat o fantastică putere de inovare, cam singura care contează. La ora actuală, unii susţin că Asia ar veni din urmă, dar, după părerea mea, doar tehnologic. Asia este departe de a veni puternic din urmă din punct de vedere al concepţiei. Eu cred că din Statele Unite va veni schimbarea de paradigmă existenţială umană. Iar România a reflectat acest tipar evoluţionist. În România au existat matematicieni de mare calibru, cum a fost Grigore C. Moisil, care au făcut cercetare în algebrelor booleene, şi au existat pionieri constructori de calculatoare, cum a fost Victor Toma. La acel moment, decalajul României faţă de occident era mic. Era , cum bine se ştie, o perioadă de restricţii, în sensul în care s-a tăiat accesul la resurse, inclusiv documentare și contacte internaționale. Cu toate astea, şi în acea perioadă s-au realizat cercetări de natură experimentală valoroase în România. În anii ’60 s-a luat decizia de a se trece de la cercetarea experimentală la producţie. Iar pentru asta era nevoie de o licenţă. Poate părea curios acum, dar atunci chiar s-au efectuat studii cu echipe pe teren trimise în ţări precum Statele Unite, Japonia, Anglia sau Italia, pentru a se decide care ar fi cea mai bună licenţă. Aşa a apărut Institutul de Tehnică de Calcul, ca loc de concentrare a competenţelor din domeniu. În paralel, s-a decis şi înfiinţarea unui institut similar pentru aplicaţii și informatizare, şi aşa a apărut ICI. Cum însă factorul politic a contat întotdeauna enorm, a venit şi anul 1980, când Ceauşescu a hotărât să taie importurile din vest. Nu cred că a fost domeniu mai grav afectat de această decizie ca domeniul tehnologiei informaţiei. Dincolo de toate astea, baza umană creată în tehnologia informaţiei din România a fost de o certă calitate. Dovada stă în calitatea celor care au părăsit România să lucreze în occident, în puzderia de firme private înfiinţate după 1989, fiind înfiinţate de oameni care au avut o legătură mai mult sau mai puţin strânsă cu cele două institute menţionate mai devreme. Din punct de vedere al concepţiei, din 1990 încoace diferenţa între România şi Occident a crescut.
Vasile Baltac: Din nefericire, România şi Europa joacă un rol minor. La început nu a fost aşa. Marile idei, de la fundamentul ştiinţei calculatoarelor, provin din Europa. Babbage, Boole, Zuse, Turing, von Neumann, Odobleja, sunt nume mari din istoria IT, care au fost toți europeni. Conflictele armate de pe teritoriul european din secolul XX au dus la plecarea multor nume mari din domeniu în Statele Unite. Aşa se face că această ţară a devenit locul unde s-a concentrat o fantastică putere de inovare, cam singura care contează. La ora actuală, unii susţin că Asia ar veni din urmă, dar, după părerea mea, doar tehnologic. Asia este departe de a veni puternic din urmă din punct de vedere al concepţiei. Eu cred că din Statele Unite va veni schimbarea de paradigmă existenţială umană. Iar România a reflectat acest tipar evoluţionist. În România au existat matematicieni de mare calibru, cum a fost Grigore C. Moisil, care au făcut cercetare în algebrelor booleene, şi au existat pionieri constructori de calculatoare, cum a fost Victor Toma. La acel moment, decalajul României faţă de occident era mic. Era , cum bine se ştie, o perioadă de restricţii, în sensul în care s-a tăiat accesul la resurse, inclusiv documentare și contacte internaționale. Cu toate astea, şi în acea perioadă s-au realizat cercetări de natură experimentală valoroase în România. În anii ’60 s-a luat decizia de a se trece de la cercetarea experimentală la producţie. Iar pentru asta era nevoie de o licenţă. Poate părea curios acum, dar atunci chiar s-au efectuat studii cu echipe pe teren trimise în ţări precum Statele Unite, Japonia, Anglia sau Italia, pentru a se decide care ar fi cea mai bună licenţă. Aşa a apărut Institutul de Tehnică de Calcul, ca loc de concentrare a competenţelor din domeniu. În paralel, s-a decis şi înfiinţarea unui institut similar pentru aplicaţii și informatizare, şi aşa a apărut ICI. Cum însă factorul politic a contat întotdeauna enorm, a venit şi anul 1980, când Ceauşescu a hotărât să taie importurile din vest. Nu cred că a fost domeniu mai grav afectat de această decizie ca domeniul tehnologiei informaţiei. Dincolo de toate astea, baza umană creată în tehnologia informaţiei din România a fost de o certă calitate. Dovada stă în calitatea celor care au părăsit România să lucreze în occident, în puzderia de firme private înfiinţate după 1989, fiind înfiinţate de oameni care au avut o legătură mai mult sau mai puţin strânsă cu cele două institute menţionate mai devreme. Din punct de vedere al concepţiei, din 1990 încoace diferenţa între România şi Occident a crescut.
Club IT&C: În acest context, se mai poate pune problema de producţie în România?
Vasile Baltac: Valoare adăugată sustenabilă în România și în toată Europa în mod clar nu se poate obţine decât din aplicaţii. Deşi şi aici sunt probleme. Din nefericire, în România suntem încă sclavi pe plantaţia marilor firme, deoarece creierul românilor în continuare se foloseşte în regim de lohn. Concepția și conducerea de proiecte sunt în afara țării.
Vasile Baltac: Valoare adăugată sustenabilă în România și în toată Europa în mod clar nu se poate obţine decât din aplicaţii. Deşi şi aici sunt probleme. Din nefericire, în România suntem încă sclavi pe plantaţia marilor firme, deoarece creierul românilor în continuare se foloseşte în regim de lohn. Concepția și conducerea de proiecte sunt în afara țării.
Club IT&C: Ce s-a pierdut după 1990?
Vasile Baltac: Părerea mea este că este o chestiune în principal de piaţă. Înainte de 1990 piaţa era închisă. După 1990, piaţa s-a deschis şi inteligenţa strânsă în ITC și celelalte institute și fabrici IT s-a disipat în cele patru vânturi. În plus, piaţa fiind deschisă, aici au pătruns şi multinaţionalele din domeniu. Nu putem vorbi de o legislaţie necorespunzătoare, căci legislaţia privind domeniul tehnologiei informaţiei este la nivel european, dar odată cu pătrunderea acestor multinaţionale s-a intensificat folosirea creierelor româneşti preponderent pe partea de servicii şi suport în IT. Eu atrag însă atenţia că nici o asemenea situaţie nu va mai dura mult. Dacă nu se va găsi o cale de export de IT din România, perspectivele nu sunt deloc roz. La est de România apar noi țări concurente cu tineri talentați și plătiți mai puțin ca ai noștri.
Vasile Baltac: Părerea mea este că este o chestiune în principal de piaţă. Înainte de 1990 piaţa era închisă. După 1990, piaţa s-a deschis şi inteligenţa strânsă în ITC și celelalte institute și fabrici IT s-a disipat în cele patru vânturi. În plus, piaţa fiind deschisă, aici au pătruns şi multinaţionalele din domeniu. Nu putem vorbi de o legislaţie necorespunzătoare, căci legislaţia privind domeniul tehnologiei informaţiei este la nivel european, dar odată cu pătrunderea acestor multinaţionale s-a intensificat folosirea creierelor româneşti preponderent pe partea de servicii şi suport în IT. Eu atrag însă atenţia că nici o asemenea situaţie nu va mai dura mult. Dacă nu se va găsi o cale de export de IT din România, perspectivele nu sunt deloc roz. La est de România apar noi țări concurente cu tineri talentați și plătiți mai puțin ca ai noștri.
Club IT&C: Sub Ceauşescu a existat un bici care a adunat creierele laolaltă. În democraţie aşa ceva este practic imposibil de făcut. De ce nu se poate crea o comunitate de interese în România?
Vasile Baltac: Vă dau un răspuns indirect. Eram într-o staţie de autobuz şi autobuzul a întârziat. E o poveste de demult. În fine, după o lungă aşteptare, autobuzul a sosit în staţie. Nervoşi, călătorii s-au urcat bombănind. O doamnă s-a întors spre şofer şi a început să-l admonesteze. După ce a răbdat cât a răbdat, şoferul i-a replicat: Ce vrei cucoană, tocmai la RATB te aştepţi mata să meargă lucrurile bine? Uitaţi-vă la politica românească şi spuneţi-mi dacă acolo există ceea ce s-ar putea numi o comunitate…
Vasile Baltac: Vă dau un răspuns indirect. Eram într-o staţie de autobuz şi autobuzul a întârziat. E o poveste de demult. În fine, după o lungă aşteptare, autobuzul a sosit în staţie. Nervoşi, călătorii s-au urcat bombănind. O doamnă s-a întors spre şofer şi a început să-l admonesteze. După ce a răbdat cât a răbdat, şoferul i-a replicat: Ce vrei cucoană, tocmai la RATB te aştepţi mata să meargă lucrurile bine? Uitaţi-vă la politica românească şi spuneţi-mi dacă acolo există ceea ce s-ar putea numi o comunitate…
Club IT&C: Categoric nu.
Vasile Baltac: Şi atunci? De ce ar trebui în alte zone economico-sociale să existe spirit de comunitate? Să fim serioşi. Interesul personal este cel predominant acum în societatea românească. Iar din acest punct de vedere lucrurile nu stăteau, pe fond, diferit nici înainte de 1990. Credeţi că dacă ar fi fost permisă crearea a şapte institute nu ar fi existat o luptă dusă cu toate mijloacele între aceste institute pentru a se ieşi în faţă? Eu nu sunt un adept al dictaturii, nici comuniste, nici capitaliste, dar privind lucrurile din perspectivă istorică pot afirma că uneori o dictatură luminată pe termen limitat poate să ducă la realizarea unor lucruri mult mai bune. Iată, de pildă, democraţia în România. Democraţia înseamnă dictatura legii. Ei bine, legile sunt foarte bune în România, dar nu sunt aplicate. Iar asta este valabil şi pentru universul IT. În plus, în IT se simte îngrozitor de tare lipsa unor proiecte mari şi foarte mari, care ar putea să polarizeze multe interese şi să capaciteze generarea de spirit de comunitate. Priviţi în urmă exemplul bulei dot.com de acum mai bine de zece ani. Dezastrul din sfera IT americană a fost mare. Ei bine, atunci administraţia a intervenit şi a generat proiecte mari de autostrăzi informaţionale care au salvat situaţia şi au repus industria pe picioare. De aşa ceva e nevoie şi în România. Marile companii care pot realiza ceva pentru România sunt străine. Iar decizia în aceste companii se ia în afara ţării. N-am înţeles niciodată de ce marele capital autohton s-a ferit întotdeauna ca de dracu de IT.
Vasile Baltac: Şi atunci? De ce ar trebui în alte zone economico-sociale să existe spirit de comunitate? Să fim serioşi. Interesul personal este cel predominant acum în societatea românească. Iar din acest punct de vedere lucrurile nu stăteau, pe fond, diferit nici înainte de 1990. Credeţi că dacă ar fi fost permisă crearea a şapte institute nu ar fi existat o luptă dusă cu toate mijloacele între aceste institute pentru a se ieşi în faţă? Eu nu sunt un adept al dictaturii, nici comuniste, nici capitaliste, dar privind lucrurile din perspectivă istorică pot afirma că uneori o dictatură luminată pe termen limitat poate să ducă la realizarea unor lucruri mult mai bune. Iată, de pildă, democraţia în România. Democraţia înseamnă dictatura legii. Ei bine, legile sunt foarte bune în România, dar nu sunt aplicate. Iar asta este valabil şi pentru universul IT. În plus, în IT se simte îngrozitor de tare lipsa unor proiecte mari şi foarte mari, care ar putea să polarizeze multe interese şi să capaciteze generarea de spirit de comunitate. Priviţi în urmă exemplul bulei dot.com de acum mai bine de zece ani. Dezastrul din sfera IT americană a fost mare. Ei bine, atunci administraţia a intervenit şi a generat proiecte mari de autostrăzi informaţionale care au salvat situaţia şi au repus industria pe picioare. De aşa ceva e nevoie şi în România. Marile companii care pot realiza ceva pentru România sunt străine. Iar decizia în aceste companii se ia în afara ţării. N-am înţeles niciodată de ce marele capital autohton s-a ferit întotdeauna ca de dracu de IT.
Club IT&C: Poate că oamenii din spatele acestui capital autohton nu au simţit gustul şi potenţialul IT-ului…
Vasile Baltac: Posibil, deşi cunosc şi exemple de astfel de oameni care măcar au avut intenţii de a investi în IT. Că au rămas la nivel de intenţii, este cu totul altceva. Cert este însă, şi vreau neapărat să revin la asta, că România are o imensă nevoie de mari proiecte. Îmi aduc aminte că la momentul când fostul ministru Gabriel Sandu anunţa o nevoie de 500 de milioane de euro pentru proiectul eRomânia, multă lume a sărit în sus. Sunt convins că o bună parte din cei care au sărit în sus s-au gândit imediat la chestiuni legate de hoţie. Eu însă am spus şi spun şi acum un lucru: Un astfel de proiect este necesar ca aerul, iar investiţia în el ar trebui să fie nu de 500 de milioane, ci de cel puţin 2 miliarde de euro! Transpunerea lui în practică însă ţine de voinţa celui din vârful piramidei executive. Aşa cum o companie privată devine eficientă IT dacă CEO-ul înţelege avantajele informatizării, aşa şi o administraţie publică se va informatiza eficient dacă CEO-ul acestei administraţii, adică primul ministru, va înţelege ce înseamnă informatizarea şi va avea voinţa de a lansa și urmări proiecte pe scară mare. În Marea Britanie, de pildă, există aşa-numitul e-Envoy, adică un organism responsabil de proiectele de informatizare națională şi care lucrează condus direct cu primul ministru. În România există un minister de resort IT, dar care este unul din multele ministere de la masa Guvernului. Îmi vine foarte greu să cred că acest minister ar putea avea vreodată un cuvânt mai greu de spus decât au ministerele socotite tradiţional ca importante, cum ar fi Internele, Economia sau Finanţele.
Vasile Baltac: Posibil, deşi cunosc şi exemple de astfel de oameni care măcar au avut intenţii de a investi în IT. Că au rămas la nivel de intenţii, este cu totul altceva. Cert este însă, şi vreau neapărat să revin la asta, că România are o imensă nevoie de mari proiecte. Îmi aduc aminte că la momentul când fostul ministru Gabriel Sandu anunţa o nevoie de 500 de milioane de euro pentru proiectul eRomânia, multă lume a sărit în sus. Sunt convins că o bună parte din cei care au sărit în sus s-au gândit imediat la chestiuni legate de hoţie. Eu însă am spus şi spun şi acum un lucru: Un astfel de proiect este necesar ca aerul, iar investiţia în el ar trebui să fie nu de 500 de milioane, ci de cel puţin 2 miliarde de euro! Transpunerea lui în practică însă ţine de voinţa celui din vârful piramidei executive. Aşa cum o companie privată devine eficientă IT dacă CEO-ul înţelege avantajele informatizării, aşa şi o administraţie publică se va informatiza eficient dacă CEO-ul acestei administraţii, adică primul ministru, va înţelege ce înseamnă informatizarea şi va avea voinţa de a lansa și urmări proiecte pe scară mare. În Marea Britanie, de pildă, există aşa-numitul e-Envoy, adică un organism responsabil de proiectele de informatizare națională şi care lucrează condus direct cu primul ministru. În România există un minister de resort IT, dar care este unul din multele ministere de la masa Guvernului. Îmi vine foarte greu să cred că acest minister ar putea avea vreodată un cuvânt mai greu de spus decât au ministerele socotite tradiţional ca importante, cum ar fi Internele, Economia sau Finanţele.
Club IT&C: Credeţi că poate să existe o presiune de jos în sus?
Vasile Baltac: Nu. Şi vă spun şi de ce. Eu îmi puneam, de pildă, mari speranţe în noua generaţie de politicieni. Am constatat, cu dezamăgire, că această nouă generaţie are absolut aceleaşi metehne ca şi vechea generaţie. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în IT. Ba chiar e mai rău. Ne-am rugat să vină multinaţionalele ca să începem şi noi să facem export de software. Ele au venit, dar de petrecut s-a petrecut un singur lucru. Salariile au crescut, piaţa de distribuţie s-a dezvoltat şi am ajuns la o criză de resurse. Mai ales umane.
Vasile Baltac: Nu. Şi vă spun şi de ce. Eu îmi puneam, de pildă, mari speranţe în noua generaţie de politicieni. Am constatat, cu dezamăgire, că această nouă generaţie are absolut aceleaşi metehne ca şi vechea generaţie. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în IT. Ba chiar e mai rău. Ne-am rugat să vină multinaţionalele ca să începem şi noi să facem export de software. Ele au venit, dar de petrecut s-a petrecut un singur lucru. Salariile au crescut, piaţa de distribuţie s-a dezvoltat şi am ajuns la o criză de resurse. Mai ales umane.
Club IT&C: Putem să vorbim şi de o criză morală?Vasile Baltac: Ohhh…Nici în visele mele cele mai negre din 1990 nu îmi imaginam că vom ajunge unde am ajuns acum. Este o criză morală care a cuprins întreaga societate. Acum câţiva ani, când am fost martor al schimburilor de acuzații de minciună între preşedintele şi primul ministru al ţării, am avut realmente un şoc.
Vedem multe alte aspecte ale degradării. Poate, personal, cel mai mare șoc l-am avut la două încercări de privatizare, inclusiv la cea a ITC. În naivitatea mea credeam că prezentând un plan de afaceri solid și având o experiență demonstrată poate conta. Rezultatele ”licitațiilor” mi-au produs nu sentimentul eșecului în afaceri, ci o imensă amărăciune.
Ca profesor, sufăr văzând cum universităţile s-au transformat, în mare parte, în fabrici de diplome şi că plagiatul a devenit o regulă, și şocul s-a intensificat. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge să trăiesc într-o asemenea societate.
Club IT&C: Ce v-ar determina să vă mai implicaţi activ într-o construcţie socială?
Vasile Baltac: O oportunitate de construcţie de calibru la nivel de proiect cu mare impact social, dar dublată de voinţă politică.
Vasile Baltac: O oportunitate de construcţie de calibru la nivel de proiect cu mare impact social, dar dublată de voinţă politică.
