Tehnologiile informaţiei şi comunicațiilor (TIC) au un rol distinct şu unic pentru progresul general al Europe ăn eforturile sale pentru succes economic şi social. Acest progres se bazează în mare măsură pe răspândirea largă a tehnologiilor, pe o forţă de muncă înalt calificată şi pe instruirea generalizată a utilizatorilor în folosirea a ce oferă tehnologiile. Firmele din sectorul TIC sunt caracterizate prin spirit antrepreneurial şi competiția şi provocările pieţei sunt principalele motoare ale creşterii.
Europa este sub presiunea continentelor american şi asiatic. Salariile mai mari din Europa pot fi contrabalansate numai prin inovare şi calificări. Dezvoltările recente din Europa de Est compensează cu greu impactul noilor surse de forţă de muncă din Asia şi America Latină. Europa are nevoie de progres continuu în tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor şi universităţile şi industria TIC contribuie la acest progres. Industria furnizează tehnologii şi aplicaţii, dar elementele cheie sunt calificările şi specialiştii care posedă aceste calificări. Nu există o altă industrie cu aşa o rată de creştere reflectată în schimbări în calificările necesare şi recalificări în timpul unei perioade de viaţă productive a unei persoane.
Calificările necesare sunt în sarcina instituţiilor de învăţământ superior, numite în continuare universităţi. Ele au rolul primar, distinct, de a produce calificările necesare şi ele trebuie să continue şi să-şi consolideze acest rol vital de a furniza specialiștii necesari industriei TIC. Cu toată oferta semnificativă calitativă şi cantitativă a universităţilor din Europa cererea de specialiști creşte permanent şi depăşeşte oferta. Pe baza estimării nivelelor de cerere şi ofertă până în anii 2010 şi 2015, CEPIS (Consiliul European al Asociațiilor Profesionale de Informatică) estiomează că Europa se va confrunta cu o criză de până la 70.000 specialiști TIC (E-Skills in Europe: Matching Supply to Demand, a CEPIS Report 2007).
Cooperarea universităţilor cu industria TIC este de aceea importantă nu numai pentru cei doi parteneri, dar şi pentru autorităţile publice care trebuie să se implice activ.
Se poate constata că atât în industrie, cât ţi în mediul universitar persistă părerea că există un divorţ între instituţiile educaţionale formale existente şi necesitățile de specialişti TIC ale industriei. Acest divorţ este considerat de unii ca fiind sursa lipsei de specialişti în multe domenii TIC. Alte păreri exprimă lipsa de interes a destul de mulţi tineri din Europa de Vest de a studia ştiinţele tehnice, contrar necesităţilor industriei. Pe de altă parte există dihotomia necesităţii unei formări multidisciplinare în favoarea pregătirii studentului în contract cu îngusta specializare cerută de industrie, conducând la o dilemă greu de reconciliat.
În general în Europa, pregătirea calificării de bază de utilizare a TIC este sarcina liceelor şi nu a universităţilor. Se constată însă că în mai multe ţări europene, inclusiv România, nici absolvenţii de facultate nu au toţi pregătirea de bază pentru a folosi tehnologiile informaţiei la locul de muncă, pentru aplicaţii informatice sau acasă.
Responsabilii cu politicile publice, universităţile, industria TIC au multe de făcut pentru a asigura Europei calificările potrivite TIC. În prezent, cei mai mulţi specialişti TIC sunt pregătiţi în Asia, un fapt cu impact important asupra viitorului industriei TIC.
Europa are o strategie i2010 şi universitățile sale trebuie să se alinieze aşteptărilor acestei strategii.