Postare reprodusă după Adevarul.ro
Poate unii dintre noi se mai întreabă ce s-a întâmplat cu
tuburile electronice. Ne amintim de ele ca elemente cheie ale
radioreceptoarelor, televizoarelor și ale calculatoarelor electronice de acum
nu mulți ani.
Era prin anii 1970 și încă și 1980 când alergam încă după
câte o triodă sau pentodă care se arsese și ne făcea televizorul sau aparatul
de radio indisponibil. Ne amintim poate de
magazinul ”de la coloane” de pe strada Academiei de lângă universitate. Acolo găseai
tubul, cel mai des doar dacă veneai de mai multe ori. Apoi vizitele la magazine
pentru tuburi electronice treptat s-au rărit…
Apariția
Tubul electronic cu vid a apărut la sfârșitul secolului XIX și
a produs o revoluție în electronică. Introducerea unor electrozi într-un tub
vidat (Thomas Edison a avut un rol important și aici) a creat posibilitatea construirii
a ceea ce electroniștii au denumit diode, triode, tetrode, pentode, etc., după
numărul de electrozi. Acestea au avut toate cu rol important în dezvoltarea
radioului, televiziunii, comunicațiilor, nu în ultimul rând pentru că au permis
crearea de amplificatoare și astfel
folosirea undelor electromagnetice de puteri foarte mici. Apoi au fost create
relee electronice cu tuburi, un prim pas spre calculatoarele electronice.
Un tub electronic disipa însă căldură și chiar dacă puterea
consumată era relativ mică de la 5 mW la 8 W, ea devenea semnificativă, de
exemplu, pentru calculatoarele electronice care foloseau mii de tuburi și aveau
nevoie de surse de alimentare de zeci de KW. Fiabilitatea tuburilor a fost
remarcabilă față de releele electromecanice pe care le-au înlocuit în anumite
echipamente. Dar, ieșirea lor din uz era frecventă și cei mai în vârstă își
amintesc de goana după găsirea unui tub nou amintită mai sus.
Folosirea tuburilor electronice a însemnat și nașterea domeniului
digital, o combinație de două tuburi numită circuit bistabil permițând
realizarea de scheme pentru construcția calculatoarelor electronice. Primul
calculator electronic ENIAC construit în 1946 pentru armata americană avea 19
mii de tuburi. În România MECIPT – 1 construit la Politehnica din Timișoara
între 1957-1962 avea 2000 de tuburi.
Câte un tub ieșea din funcțiune la 2-3 zile, statistică nu departe de
ENIAC unde s-a raportat o medie de 2 zile și 15 minute pentru găsirea lui. La
Timișoara le găsea mult mai repede Herbert, un tehnician experimentat și valoros,
care ajunsese să te întrebe ce eroare dă calculatorul și mergea direct la ..
tubul vinovat.
Începutul declinului
Inventarea semiconductoarelor și mai ales a tranzistorului
în 1947 de către John Bardeen a detronat urgent tuburile electronice din
aproape toate aplicațiile. Pe o plăcuță de germaniu, dar mai apoi de siliciu,
se puteau realiza circuite electronice cu consum nesemnificativ și mai ales cu
fiabilitate mult sporită. Tranzistorul și diodele semiconductoare au pătruns
rapid în radioreceptoare și televizoare.
Cei care rememorează anii 1960-1970 își amintesc de apariția insolită a primelor
radioreceptoare portabile miniatură care se lăudau pe etichete cu numărul de
tranzistoare pe care le aveau în schemă. Îmi amintesc chiar de un caz amuzant.
Un coleg a cumpărat în străinătate un radioreceptor miniatură ieftin pe care
scria ca emblemă ”7 tranzistoare” ca pe
originalul Sony din imagine. L-a deschis și le-a numărat, erau 7 cu adevărat,
dar 3 nu erau legate nefiind în fapt nevoie de ele în schemă. Popularitatea
tranzistorului era așa de mare că în România radioreceptoarele portabile au
fost chiar denumite chiar .. ”tranzistoare” și oamenii se mândreau cu ele cam
cum o fac azi cu un smartphone sofisticat. Calculatoarele electronice
construite cu tranzistoare au fost categorisite ca fiind din generația a doua
și ocupau mai puțin spațiu, consumau mai puțină energie și au fost mult mai
fiabile.
Pasul următor a fost făcut în 1959 de Jack Kilby, care a
avut ideea de a realiza scheme cu mai mulți tranzistori pe o placă de siliciu.
Numele de circuit integrat a făcut carieră și tehnologii noi au condus la
densități de tranzistori din ce în ce mai mari. Ba chiar prin dublare la
fiecare 2 ani așa cum a observat Gordon Moore în 1965 și a definit o lege care
îi poartă numele. Dublarea densității continuă și se spune că nu se va încetini
până prin 2020. Creșterea densității de elemente pe o pastilă de siliciu a
condus și la o exponențială reducere de costuri și astfel avem în prezent supercalculatoare
din trecut înglobate în dispozitive pe care le putem ține în mână și conțin
miliarde de tranzistori.
De la un moment dat numerele cu multe zerouri încep să ne
scape evaluării și devin greu de apreciat. Am făcut de aceea un exercițiu de
proiectare și am comparat un smartphone, iPhone mai exact, cu calculatorul
amintit MECIPT -1, la construirea căruia
am participat în anii 1961-1962 și l-am cunoscut în detaliile lui. Considerând
echivalent un tub electronic cu un tranzistor, dacă am construi un iPhone cu
tuburi electronice volumul acestuia ar fi de circa 4 ori mai mare decât Empire
State Building și pentru funcționarea lui ar fi necesară o centrală electrică
de dimensiunea unui grup de la centrala nuclearo-electrică Cernavoda. Ar mai fi
de adăugat că un astfel de telefon
inteligent cu tuburi nu ar funcționa niciodată deoarece timpul mediu între două
defecțiuni ale tuburilor ar practic zero!
Tuburile – dinozaurii electronicii?
Iată deci cum au dispărut tuburile! Nu au rezistat din cauza
avantajelor urmașelor lor dispozitivele semiconductoare și treptat au părăsit
scena. Au dispărut așa cum multe alte produse revoluționare la vremea lor au
ajuns obiecte de muzeu cum sunt telegraful, discul de vinil, memoria cu tambur,
memoriile cu ferite, pachetul de discuri amovibile, banda și caseta magnetică,
discheta, imprimanta cu tambur, tubul catodic, etc. și se pregătește … televizorul
analogic. Dar nu numai în electronică întâlnim fenomenul, să ne gândim ca
exemplu la locomotiva cu abur, cândva regina drumului de fier…
Se vorbește mult
despre dispariția dinozaurilor și despre cauzele care au condus la aceasta. O
comparație cu ce se întâmplă în lumea tehnicii ne poate ajuta, cine știe, să
înțelegem mai bine fenomenul. Au existat
dezastre naturale sau evoluția a produs ființe mai adaptabile la mediu, mai
rapide și care consumau resurse mai puține și care au luat locul dinozaurilor
neadaptabili?
Comparația poate merge mai departe. Unii dinozauri au dispărut lent supraviețuind
altora. Și dintre tuburi unele au rezistat. Tubul catodic a fost înlocuit de
panouri LCD sau plasmă numai recent. Mai există echipamente, puține la număr,
care mai au câte un tip de tub cu vid, greu de înlocuit cu alte tehnologii. Se
mai adaugă acei puțini pasionați care încearcă din răsputeri să mențină în
viață vreun aparat de radio vechi despre care sunt convinși că are un sunet
neegalat de aparatele moderne. Am și eu un Grundig fabricat în 1965 pe care
l-am folosit mulți ani și ca amplificator audio. Îl folosesc rar de teamă să nu
se ardă vreun tub și nu știu de unde să mai găsesc înlocuitor.
Nostalgie sau îngrijorare?
Este evident că dispariția tuburilor electronice ne-a schimbat viața
în multe și variate feluri. A dispărut
din casă combina cu pick-up, radio și uneori și cu televizor, care se
adapta destul de bine cu restul mobilei din living. Lângă combină aveai adesea
și boxe în cutie de lemn, la fel în nuanțe potrivite . Le-au luat locul cutii
metalice pe care cu greu le asortezi cu ceva. Ochiul magic, un tub electronic
și el, devenise o obișnuință a decorului familial. Televizorul LCD plat îl
atârni azi pe perete ca un tablou, dar este în cea mai mare parte a timpului o
pată neagră disonantă cu tablourile învecinate. Sistemele home-cinema au multe
boxe, cel mai des și ele cu aspect metalic și de culoare neagră. Ramele foto
digitale și routerele Internet aduc probleme în plus pentru cei care își doresc
un ambient cald. Am întâlnit și designeri care încearcă să facă ceva. Unul
dintre ei este un compatriot al nostru stabilit în Franța care încearcă să
armonizeze un monitor de calculator cu mobilă Louis XV (www.chirita.com). Interesant,
dar încă rama stil nu acoperă complet pata fără pastel a monitorului stins. Dulcile
tonuri ale amplificatoarelor analogice cu tuburi au fost înlocuite cu
perfecțiunea și ea cam metalică a echipamentelor hi-fi digitale.
Așa că se găsesc încă mulți amatori de aparate radio cu
tehnologie modernă, dar cu aspectul de acum câteva zeci de ani. Un astfel de
aparat a produs Electronica (vă amintiți de această uzină etalon a industriei
electronice a României? Pe locul ei se construiește acum o clădire de birouri)
și se numea chiar Nostalgic.
Precizez că personal nu sunt un nostalgic și mă adaptez ușor la nou.
Nu pot evita să-mi pun însă întrebarea dacă progresul extrem de rapid
caracteristic revoluției digitale ne satisface întotdeauna și dacă aspecte
adiacente legate de calitatea vieții nu ar trebui să ne preocupe mai mult?!
Și pentru a termina cu un zâmbet îngăduitor redau un
dialog autentic găsit pe un forum
Internet (păstrez chiar și ortografia participanților la dialog) care
ilustrează dificultatea de a fi nostalgic
și rămâne la tehnologiile vechi:
Întrebare: Am
un tv mai vechi cu tub,merge bine dar are un sfarait la partea deasupra la tub
unde intra un fir in tub,iese si un miros (gaz) parca ar fi strapunsa garnitura
de pe langa fir, se mai poate face ceva sau tubu e pe duca? (are si o
scanteiere acolo).
Răspuns: Nu stiu daca tubul este pe duca, dar nu mai
prezinta sigurata in exploatare, poate lua foc sau exploda (doamne fereste).
Are nevoie de un consult la reparator tv.
Mai bine fa-i un upgrade cu un LCD.