Postare reprodusă după Adevarul.ro
Poate unii dintre noi se mai întreabă ce s-a întâmplat cu
tuburile electronice. Ne amintim de ele ca elemente cheie ale
radioreceptoarelor, televizoarelor și ale calculatoarelor electronice de acum
nu mulți ani.
Era prin anii 1970 și încă și 1980 când alergam încă după
câte o triodă sau pentodă care se arsese și ne făcea televizorul sau aparatul
de radio indisponibil. Ne amintim poate de
magazinul ”de la coloane” de pe strada Academiei de lângă universitate. Acolo găseai
tubul, cel mai des doar dacă veneai de mai multe ori. Apoi vizitele la magazine
pentru tuburi electronice treptat s-au rărit…
Apariția

Un tub electronic disipa însă căldură și chiar dacă puterea
consumată era relativ mică de la 5 mW la 8 W, ea devenea semnificativă, de
exemplu, pentru calculatoarele electronice care foloseau mii de tuburi și aveau
nevoie de surse de alimentare de zeci de KW. Fiabilitatea tuburilor a fost
remarcabilă față de releele electromecanice pe care le-au înlocuit în anumite
echipamente. Dar, ieșirea lor din uz era frecventă și cei mai în vârstă își
amintesc de goana după găsirea unui tub nou amintită mai sus.

Începutul declinului

Pasul următor a fost făcut în 1959 de Jack Kilby, care a
avut ideea de a realiza scheme cu mai mulți tranzistori pe o placă de siliciu.
Numele de circuit integrat a făcut carieră și tehnologii noi au condus la
densități de tranzistori din ce în ce mai mari. Ba chiar prin dublare la
fiecare 2 ani așa cum a observat Gordon Moore în 1965 și a definit o lege care
îi poartă numele. Dublarea densității continuă și se spune că nu se va încetini
până prin 2020. Creșterea densității de elemente pe o pastilă de siliciu a
condus și la o exponențială reducere de costuri și astfel avem în prezent supercalculatoare
din trecut înglobate în dispozitive pe care le putem ține în mână și conțin
miliarde de tranzistori.
De la un moment dat numerele cu multe zerouri încep să ne
scape evaluării și devin greu de apreciat. Am făcut de aceea un exercițiu de
proiectare și am comparat un smartphone, iPhone mai exact, cu calculatorul
amintit MECIPT -1, la construirea căruia
am participat în anii 1961-1962 și l-am cunoscut în detaliile lui. Considerând
echivalent un tub electronic cu un tranzistor, dacă am construi un iPhone cu
tuburi electronice volumul acestuia ar fi de circa 4 ori mai mare decât Empire
State Building și pentru funcționarea lui ar fi necesară o centrală electrică
de dimensiunea unui grup de la centrala nuclearo-electrică Cernavoda. Ar mai fi
de adăugat că un astfel de telefon
inteligent cu tuburi nu ar funcționa niciodată deoarece timpul mediu între două
defecțiuni ale tuburilor ar practic zero!
Tuburile – dinozaurii electronicii?
Iată deci cum au dispărut tuburile! Nu au rezistat din cauza
avantajelor urmașelor lor dispozitivele semiconductoare și treptat au părăsit
scena. Au dispărut așa cum multe alte produse revoluționare la vremea lor au
ajuns obiecte de muzeu cum sunt telegraful, discul de vinil, memoria cu tambur,
memoriile cu ferite, pachetul de discuri amovibile, banda și caseta magnetică,
discheta, imprimanta cu tambur, tubul catodic, etc. și se pregătește … televizorul
analogic. Dar nu numai în electronică întâlnim fenomenul, să ne gândim ca
exemplu la locomotiva cu abur, cândva regina drumului de fier…
Se vorbește mult
despre dispariția dinozaurilor și despre cauzele care au condus la aceasta. O
comparație cu ce se întâmplă în lumea tehnicii ne poate ajuta, cine știe, să
înțelegem mai bine fenomenul. Au existat
dezastre naturale sau evoluția a produs ființe mai adaptabile la mediu, mai
rapide și care consumau resurse mai puține și care au luat locul dinozaurilor
neadaptabili?
Comparația poate merge mai departe. Unii dinozauri au dispărut lent supraviețuind
altora. Și dintre tuburi unele au rezistat. Tubul catodic a fost înlocuit de
panouri LCD sau plasmă numai recent. Mai există echipamente, puține la număr,
care mai au câte un tip de tub cu vid, greu de înlocuit cu alte tehnologii. Se
mai adaugă acei puțini pasionați care încearcă din răsputeri să mențină în
viață vreun aparat de radio vechi despre care sunt convinși că are un sunet
neegalat de aparatele moderne. Am și eu un Grundig fabricat în 1965 pe care
l-am folosit mulți ani și ca amplificator audio. Îl folosesc rar de teamă să nu
se ardă vreun tub și nu știu de unde să mai găsesc înlocuitor.
Nostalgie sau îngrijorare?


Precizez că personal nu sunt un nostalgic și mă adaptez ușor la nou.
Nu pot evita să-mi pun însă întrebarea dacă progresul extrem de rapid
caracteristic revoluției digitale ne satisface întotdeauna și dacă aspecte
adiacente legate de calitatea vieții nu ar trebui să ne preocupe mai mult?!
Și pentru a termina cu un zâmbet îngăduitor redau un
dialog autentic găsit pe un forum
Internet (păstrez chiar și ortografia participanților la dialog) care
ilustrează dificultatea de a fi nostalgic
și rămâne la tehnologiile vechi:
Întrebare: Am
un tv mai vechi cu tub,merge bine dar are un sfarait la partea deasupra la tub
unde intra un fir in tub,iese si un miros (gaz) parca ar fi strapunsa garnitura
de pe langa fir, se mai poate face ceva sau tubu e pe duca? (are si o
scanteiere acolo).
Răspuns: Nu stiu daca tubul este pe duca, dar nu mai
prezinta sigurata in exploatare, poate lua foc sau exploda (doamne fereste).
Are nevoie de un consult la reparator tv.
Mai bine fa-i un upgrade cu un LCD.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu