Sunt uimit de reacțiile stârnite de proiectul eRomania. Presa speculează că va fi folosit pentru spionarea cetăţenilor, că se cheltuie bani prea mulți,unii profesioniști cârtesc pe diverse liste sau bloguri, de asemenea, că sunt bani prea mulţi alocaţi.
Pe acest blog mi-am exprimat nu demult părerea că suntem în fundul unei prăpastii digitale așa de mari ca ţară europeană (vezi mai jos postarea despre Digital Divide) încât mi se pare că 500 milioane de euro, şi aceştia incerţi, sunt prea puţini bani alocaţi pentru recuperarea decalajului faţă de media europeană. Am autoturism şi vreau autostrăzi, dar să nu uităm că o Românie digitală cu adevărat ne va scuti de multe călătorii fizice prin tranzacții virtualizate.
Estimez că România trebuie să investească nu 500 milioane, ci multe miliarde de euro pentru a ajunge ca românul obișnuit să facă mai mult decât să caute pe web știri, să trimită mailuri și acelea fără subiect sau să descarce muzică și filme, dacă se poate fără bani.
Mi se pare corect să discutăm abordarea eRomania, dar sub aspectul priorităților și a eficienței dezvoltării și implementării aplicațiilor eGovernment. Şi să nu uităm instruirea. Putem dezvolta aplicații minunate care chiar să şi meargă, dar dacă oamenii nu vor știi să le folosească vor fi bani risipiți. Ne paște decalajul digital din a doua generație, dar de spre aceasta am scris deja în articolul Education and the Second Generation Digital Divide
13 aprilie 2010
12 martie 2010
"Codex macelarius" - prima conspiraţie mondială
Primesc:
O primă conspiraţie la scară planetară a început încă în primele faze ale dezvoltării sociale, când adepţii unei noi ordini mondiale i-au învăţat pe oamenii primitivi sa prăjească la foc carnea şi să o mănânce astfel în loc să se rezume la fructe şi ierburi, adică să rămână vegetarieni.
"Adepţii noii ordini " numiţi mai târziu şi "bubuli" mâncau ei cele mai bune bucăţi, în timp ce "plebea" rămânea cu bucăţile crude ceea ce le-a şi produs primele forme de gastrită şi ulcer.
Conspiratorii le vindeau "cărbune" numit de ei "medicinal" şi se îmbogăţeau vizibil pe seama prostimii. Unii dintre proşti, mai înclinaţi spre cercetare, au făcut studii şi au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să rămână vegetarieni. Reprezentanţii producătorilor de cărbune "medicinal" i-au ameninţat însă cu moartea şi consumul de grătare a crescut vertiginos şi odată cu el şi profiturile acestei industrii farmaceutice incipiente.
Primii şefi de trib au instaurat apoi un "Codex macellarius" prin care se interzicea consumul de carne bine rumenita şi care nu conducea la consum de medicamente ...
:-)
O primă conspiraţie la scară planetară a început încă în primele faze ale dezvoltării sociale, când adepţii unei noi ordini mondiale i-au învăţat pe oamenii primitivi sa prăjească la foc carnea şi să o mănânce astfel în loc să se rezume la fructe şi ierburi, adică să rămână vegetarieni. "Adepţii noii ordini " numiţi mai târziu şi "bubuli" mâncau ei cele mai bune bucăţi, în timp ce "plebea" rămânea cu bucăţile crude ceea ce le-a şi produs primele forme de gastrită şi ulcer.
Conspiratorii le vindeau "cărbune" numit de ei "medicinal" şi se îmbogăţeau vizibil pe seama prostimii. Unii dintre proşti, mai înclinaţi spre cercetare, au făcut studii şi au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să rămână vegetarieni. Reprezentanţii producătorilor de cărbune "medicinal" i-au ameninţat însă cu moartea şi consumul de grătare a crescut vertiginos şi odată cu el şi profiturile acestei industrii farmaceutice incipiente.
Primii şefi de trib au instaurat apoi un "Codex macellarius" prin care se interzicea consumul de carne bine rumenita şi care nu conducea la consum de medicamente ...
:-)
10 martie 2010
Dumnezeu, ştiinţă, dualism
Am primit prin e-mail nu demult un text despre "Dumnezeu vs. ştiinţă". Nu intenționam să-l trimit mai departe mai ales că se termina cu "Dacă ai citit pană aici și zâmbești când ai terminat, trimite mai departe prietenilor si familiei."
L-am citit şi la prima vedere mie povestea mi s-a părut ca fiind un sofism. Mai ales că și credința și lipsa ei reprezintă în fond tot un exemplu de dualitate.
Iar pe dualitate (0;1) se bazează lumea digitală căruia îi sunt dedicat.
Am cerut însă părerea despre istorisire unui prieten (Cristi I.)care are preocupări profesionale de filosofie. Comentariul lui este deosebit de interesant și îl reproduc mai jos, după textul primit inițial.
Las cititorului plăcerea de a le compara și eventual comenta.
Dumnezeu vs. știința
Într-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor ține cursul de filozofie...
- Să vă explic care e conflictul intre știința și religie...
Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii săi studenți sa se ridice în picioare
- Ești creștin, nu-i așa, fiule?
- Da, dle, spune studentul
- Deci crezi în Dumnezeu?
- Cu siguranța
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa facă orice?
- Da
- Tu ești bun sau rău?
- Biblia spune ca sunt rău.
Profesorul zâmbește cunoscător. Aha! Biblia! Se gândește puțin. Uite o problema pt. tine.
- Sa zicem ca exista aici o persoana bolnavă și tu o poți vindeca. Poți face asta. Ai vrea sa îl ajuți? Ai încerca?
- Da, dle. As încerca.
- Deci ești bun.
- N-as spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuți o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu...
Studentul nu răspunde, așa ca profesorul continua.
- El nu ajuta, nu-i așa? Fratele meu era creștin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poți răspunde la asta?
Studentul tace.
- Nu poți răspunde, nu-i așa? El ia o înghițitura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
- Hai sa o luam de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?
- Pai..., da, spune studentul
- Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta întrebare
- "Nu"
- De unde vine Satana?
Studentul ezita.
- De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i așa? Zi-mi, fiule, exista rău pe lume?
- Da, dle.
- Raul e peste tot, nu-i așa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da
- Deci cine a creat răul?
Profesorul a continuat.
- Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si răul. Din moment ce răul exista si conform principiului ca ceea ce facem definește ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.
Din nou, studentul nu răspunde.
- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Urâțenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foiește jenat.
- Da
- Deci cine le-a creat?
Studentul iarăși nu răspunde, așa ca profesorul repeta întrebarea.
- Cine le-a creat?
Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe sa se plimbe in fata clasei. Studenții sunt uimiți. Spune-mi, continua el adresându-se altui student..
- Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului îl trădează si cedează nervos.
- Da, dle profesor, cred.
Bătrânul se oprește din mărşăluit.
- Știința spune ca ai 5 simțuri pe care le folosești pt. a identifica si observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Isus?
- Nu, dle. Nu L-am văzut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodată pe Isus al tău?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simțit vreodată pe Isus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experiența senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, mă tem ca nu.
- Si totuși crezi in el?
- Da.
- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, știința spune ca Dumnezeul tău nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credința mea.
- Da, credința, repeta profesorul. Asta e problema pe care știința o are cu Dumnezeu. Nu exista nici dovada, ci doar credința.
Studentul rămâne tăcut pt. o clipa, înainte de a pune si el o întrebare.
- Dle profesor, exista căldura?
- Da
- Si exista frig?
- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle, nu exista.
Profesorul își întoarce fata către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcuta. Studentul începe sa explice.
- Poate exista multa căldura, mai multa căldura, super-căldura, mega-căldura, căldura nelimitata, căldurica sau deloc căldura, dar nu avem nimic numit "frig". Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig - daca ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si căldura e cea care face ca un corp sau material sa aibă sau sa transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă absenta totala a căldurii. Vedeți, dle, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenta căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unități termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, dle, ci doar absenta ei.
Clasa e învăluita in tăcere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
- Dar întunericul, profesore? Exista întunericul?
- Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea daca nu întuneric?
- Din nou răspuns greșit, dle. Întunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scăzuta, lumina normala, lumina strălucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numește întuneric, nu-i așa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. In realitate, întunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca întunericul sa fie si mai întunecat, nu-i așa?
Profesorul începe sa-i zâmbească studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs. filosofice sunt greșite de la bun început si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea greșita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
- Greșite? Poți explica in ce fel?
- Lucrați cu premisa dualității, explica studentul... Susțineți ca exista viața si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rău. Considerați conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Dle, știința nu poate explica nici măcar ce este acela un Gand. Folosește electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a interes pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vieții înseamnă sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substanțial. Moartea nu e opusul vieții, ci doar absenta ei. Acum spuneți-mi, dle profesor, le predați studenților teoria ca ei au evoluat din maimuța?
- Daca te referi la procesul evoluției naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ați observat vreodată evoluția cu propriii ochi, dle?
Profesorul începe sa dea din cap, încă zâmbind, când îşi da seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevăr.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluției in desfășurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predați studenților ceea ce credeți, nu? Acum ce sunteți, om de știința sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana când emoția se mai stinge..
- Ca sa continuam demonstrația pe care o făceați adineauri celuilalt student, permiteți-mi sa va dau un exemplu, ca sa înțelegeți la ce mă refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucnește in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simțit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, știința spune - cu tot respectul, dle - ca nu aveți creier. Daca știința spune ca nu aveți creier, cum sa avem încredere in cursurile dvs., dle?
Acum clasa e cufundata in tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o fata impenetrabila. In fine, după un interval ce pare o veșnicie, bătrânul răspunde.
- Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu....
- Deci, acceptați ca exista credința si, de fapt, credința exista împreuna cu viața, continua studentul. Acum, dle, exista răul?
Acum nesigur, profesorul răspunde:
- Sigur ca exista. Îl vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumăratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
La asta, studentul a replicat:
- Raul nu exista, dle, sau cel puțin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si întunericul si frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Raul este ceea ce se întâmpla când din inima omului lipsește dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu exista căldura sau ca întunericul care apare când nu exista lumina.
Profesorul s-a așezat.
PS: Studentul era Albert Einstein. Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. știința în 1921....
Comentariul lui Cristi I.
Nu sunt desigur un profesionist - cine s-ar putea considera specialist in teodicee, doar un trăitor in duh :) - , dar povestirea cred ca reia, intr-o forma puțin cam teatrala, câteva din argumentele standard pro si contra credinței in Dumnezeu, mai exact, intr-un Dumnezeu atotputernic si bun, deoarece un gnostic nu ar avea vreo problema cu imaginea "demiurgului rău".
E adevărat ca teologia creștina definește, cel puțin de la Sf. Maxim, răul ca absenta a binelui, nu ca un principiu ontologic plenar, ceea ce ar face obiectul ereziei maniheiste. In sens primar, răul este îngăduit ca o consecința inevitabila a Creației: e vorba de distanta lui Dumnezeu in raport cu ceea ce creează, distanta sau retragere fără de care totul s-ar "topi" intr-o prezenta divina mereu egala cu sine. Ceea ce lipsește însa din argumentația de mai sus, atribuita lui Einstein, este problema libertăţii, cheia doctrinei creştine a răului. Faptul ca omul e creat după chip si intru asemănare presupune "povara" libertăţii, darul cel mai de preț al omului, elementul divin din el, iar alegerile sale greșite, plecând de la păcatul originar, sunt cele care dezlănțuie in lume variatele manifestări ale răului.
In fine, din cate știu, explicația teologica a îngăduirii in lume a răului angajează necesitatea de a fi ispitiți, puși la încercare, pt. a putea sa ne "îmbunătăţim", pt. a putea progresa spiritual: cum spunea Mefisto, "sunt aceea parte a puterii, care vrând sa facă răul, face doar binele oricând", in sensul ca pune in mișcare economia mântuirii si servește planului divin. Iar suferința aparent nemeritata are o valoare purificatoare in concepție creștina: este crucea pe care trebuie sa o duci pt. a accede la Mântuire si Viața veșnica.
Acestea cred ca ar fi câteva explicații standard; cat privește pe Einstein, din cate știu, el era adeptul filosofiei spinoziste, care asuma o forma de panteism si solicita acceptarea eliberatoare a faptului ca tot ce se întâmpla se integrează intr-o ordine pe deplin necesara si confirma apartenenta noastră la Întreg, dar nu antrenează credința intr-un Dumnezeu personal.
Cam acestea ar fi comentariile mele, atâta cat mă pricep; in rest, s-ar putea face comentarii punctuale pe fiecare dintre argumentele pro si contra, care desigur ca au toate niște premise ascunse mai mult sau mai puțin discutabile, in timp ce unele sunt intr-adevăr circulare la o analiza atenta.

8 martie 2010
Digital Divide: "Prăpastie digitală" sau "decalaj digital" ?
Constat că sintagma "digital divide" este adesea tradusă la noi ca "decalajul digital", un eufemism pentru "prăpastia digitală". Ne este probabil jenă şi nu este politically correct să vorbim de prăpastie digitală după 20 ani de numeroase strategii şi planuri de tip România digitală sau eRomania.
În 1989 eram mult rămaşi în urmă faţă de Europa de vest, dar ocupam o poziţie invidiată în Europa de est, unde exportam cu succes minicalculatoare performante Independent sau Coral, cu software-ul şi aplicaţiile aferente.
După 20 ani, mă uit cu amărăciune pe raportul "Europe's Digital Competitiveness Report: Main achievements of the i2010 strategy 2005-2009" şi văd că România este pe locul 27 (desigur din 27) la accesul regulat la Internet, trimiterea de e-mailuri, căutarea de produse şi servicii on-line, căutarea de locuri de muncă prin internet, folosirea de servicii eGovernment de către firme şi cetăţeni ş.a.
Mai grav este că nu se vede nici luminiţa de la capătul tunelului: suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană şi la procentul din PIB al cheltuielilor C+D pentru tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor şi la procentul din totalul angajaţilor al personalului cu competenţe digitale de bază.
De regulă, citind astfel de rapoarte ne consolăm că am intrat târziu în UE, că noi şi Bulgaria suntem abonaţi la ultimele 2 locuri, etc.
Mai simplu ar fi să se adopte câteva măsuri energice de stimulare a unor proiecte naţionale de informatizare şi instruire pe scară largă a populaţiei în folosirea noilor tehnologii (alfabetizare digitală).
Mi se pare absurd să nu găsim fonduri pentru eGovernment în 2010, fonduri echivalente probabil cu câţiva kilometrii de autostradă.
Prăpastia se adânceşte ... Nimeni nu stă pe loc.
În 1989 eram mult rămaşi în urmă faţă de Europa de vest, dar ocupam o poziţie invidiată în Europa de est, unde exportam cu succes minicalculatoare performante Independent sau Coral, cu software-ul şi aplicaţiile aferente. După 20 ani, mă uit cu amărăciune pe raportul "Europe's Digital Competitiveness Report: Main achievements of the i2010 strategy 2005-2009" şi văd că România este pe locul 27 (desigur din 27) la accesul regulat la Internet, trimiterea de e-mailuri, căutarea de produse şi servicii on-line, căutarea de locuri de muncă prin internet, folosirea de servicii eGovernment de către firme şi cetăţeni ş.a.
Mai grav este că nu se vede nici luminiţa de la capătul tunelului: suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană şi la procentul din PIB al cheltuielilor C+D pentru tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor şi la procentul din totalul angajaţilor al personalului cu competenţe digitale de bază.
De regulă, citind astfel de rapoarte ne consolăm că am intrat târziu în UE, că noi şi Bulgaria suntem abonaţi la ultimele 2 locuri, etc.
Mai simplu ar fi să se adopte câteva măsuri energice de stimulare a unor proiecte naţionale de informatizare şi instruire pe scară largă a populaţiei în folosirea noilor tehnologii (alfabetizare digitală).
Mi se pare absurd să nu găsim fonduri pentru eGovernment în 2010, fonduri echivalente probabil cu câţiva kilometrii de autostradă.
Prăpastia se adânceşte ... Nimeni nu stă pe loc.
13 noiembrie 2009
CEPIS — Remaining Relevant for the Next 20 Years

Vasile Baltac, President Elect CEPIS
The rapid, unparalleled development of technologies has challenged IT professionals in a way that no other profession has encountered. The future of the ICT industry will continue to make no less challenging demand on our IT professionals. CEPIS, as their European representative body has to respond to these challenges, the author outlines what these challenges are likely to be and how CEPIS can put its experience to use in addressing them.
Keywords: Certification, Dissemination of Basic Skills, Education, E-Learning, End-Users, Entrepreneurs, Higher Education Institutions, IT Industry, Lifelong Learning, Professionalism, Research, Second Generation Digital Divide, Universities.
20 years is a long time in Information Technology (IT). The Web was invented just two decades ago and many of the Internet's features today were not even thought of then. This rapid, unparalleled technological development has challenged IT professionals in a way that no other profession has encountered. The Council of European Professional Informatics Societies (CEPIS), as the European representative of national professional bodies, has had the mission of coping with these developments. New professions have had to be included and professionalism, a major CEPIS preoccupation, has been defined and re-defined as we gave seen extreme European diversification that allows for everything, but simplification.
Information technology has become a day to day tool for a significant number of people. 20 years ago, what we today call the Internet was used by some thousands of people, whereas now more that 1.5 billion people (more that 23% of the world's population), use IT, mostly in networks. CEPIS responded to this phenomenal increase in the use of technology by defining and launching the European Computer Driving Licence (ECDL), the most recognised European tool for certification of the basic skills needed to use IT. We are now approaching the issue of the 10 millionth ECDL Skills Card; a figure that demonstrates the adoption of the concept not only in Europe, but also on other continents.
While the European Certification of Informatics Professionals (EUCIP) has not yet met all expectations, it is still a CEPIS project with high potential aimed at helping IT professionals with a vendor neutral certification.
CEPIS represents professionals from both academia and the IT industry. This is the main reason why CEPIS set up a task force to examine the relationship between them. The task force found that universities and industry do not yet cooperate at a sufficiently close level. The changing world influences universities making them operate in an environ‑
Author
Vasile Baltac is a well-known Information and Communication Technologies (ICT) personality in Romania. He started his long career in information technology in 1961 as a computer pioneer and continued his studies in the '60s at Cambridge (United Kingdom) with Sir Maurice V. Wilkes, Fellow of the Royal Society (FRS) and of the Royal Academy of Engineering (FREng) Back in Romania he contributed to the development of the Romanian computer industry coordinating national projects leading to the creation of mainframes, minicomputers, and software engineering. Dr. Baltac went on to become a top manager of nationwide IT related research and manufacturing organisations. Dr. Baltac is currently President of ATIC (the ICT Association of Romania), university professor at the prestigious National School of Public Administration and Political Studies, a member of the Institute of Electrical and Electronics Engineers (IEEE) and of other professional societies. He has initiated successful national projects in e-Government, IT skills dissemination (European/International Computer Driving Licences, ECDL/ICDL) and is involved in IT-policy projects within the European Union, UNIDO, World Bank, etc. Since 2006 he has served as Vice-Chairman of WITSA (World Information Technology and Services Alliances) in charge with Eastern Europe and from 2006-2008 he served as Vice-President of CEPIS. Since November 2008 he has been President Elect of CEPIS. He is listed in various Who's Who, received the Romanian Academy Award and the National Order For Merit of Romania. He has published books and papers on computers, information technology and society, the history of computers, etc. Recently he discussed the digital divide, social issues of IT, e-Readiness and technology foresight at important conferences in Romania, France, Malaysia, Germany, Hungary and Italy. Prof. Baltac is active in community social projects as member of the Rotary Club "Old Court" Bucharest (Romania). <baltac@cepis.org>.
ment where there is a trend towards part-time studies, in particular for computer-related subjects. While several universities favour theoretical research and leave applied research to industry, the research activity in universities, both theoretical and applied, is the most important pillar for sustaining teaching and bringing educators close to current industrial practice. CEPIS believes that speeding up the application of research, to match the high innovation rate in ICT seems to benefit industry but forces universities into industry-like timeframes.
One of CEPIS 's findings was the present scarcity of ICT skills in Europe. While universities are mostly prudent about the qualitative aspects of ICT skills needed, they are also pushed by the market to adapt and provide solutions for the increasing scarcity of ICT professionals. The different approaches of universities and industry to realising the skills required in graduates only increases the gap between what universities offer and what industry needs. Reconciling these divergent approaches for reducing the gap between the skills demanded by industry and the ICT skills offered by university graduates is difficult and may be impossible to achieve.
The present and future of the ICT industry present challenges for professionals. CEPIS as their European representative body has to be able to cope with these challenges. Continuous advances in information systems technologies and applications require us to reconsider the skills needed by tomorrow's ICT professionals. Probably most important is to recognise that building an Information Society (and further a Knowledge Society) needs a new type of professional, with new skills as yet unknown. A recent poll by ATIC shows that the IT industry in Romania (probably indicative of similar situations in other European countries), lacks system analysts and architects, database administrators, application services and security experts, product applications, services and sales skills and Chief Executive/ Technical/Information Officers (CE0s/CTOs/CIOs).
The next advances in the industry will cover a wide variety of areas from Web 2.0 and 3.0 to Service-Oriented Architectures, grid-computing, Enterprise 2, Internet Protocol Television (IPTV), etc. There will be dramatic changes in the world of media, news and publishing, further impact by search technologies and a deeper integration into our environment paralleled by a proliferation of new levels of high speed connections. At the same time there will be a rise in privacy concerns (and institutions are slow to change). Already some people question the need for so many Internet Protocol (IP) addresses to be interconnected and the stability of huge databases. A new wave of worries about the environment has reached our industry shores and Green IT has become a preoccupation.
One matter of great importance is the capability to keep applications growing at the same pace as micro-electronics. It has been stated that delays between successive radical breakthroughs in computer science decrease exponentially, i.e. each new one comes roughly twice as fast as the previous one. Integrated circuitry seems to conform to this law. Killer applications, however, appear at a much slower speed.
While we have several accelerating factors that bring ever shorter cycles of innovation, e.g. new hardware technologies, broadband advances, search engine capabilities, e-Content growth and availability, open source software, e- Education impact, we are confronted with decelerating factors such as limitations of present technologies, increasing complexity, information overload, slowing down of hard ware by software, and compatibility issues to name just a few. At the same time the future of the industry is threatened by vulnerability problems, the increasing volatility of information storage, intellectual property protection issues, the need for perennial standards for media, etc.
All these will bring new challenges for ICT professionals. Consequently, CEPIS has to adapt itself to this very dynamic environment. CEPIS will be confronted with several issues, not new, but with a stronger impact than before:
Professionalism has to be enhanced by certification. The ICT industry has developed a full series of vendor certifications. A more general certification based less on company-specific competencies and more on general professional standards could build a university-industry bridge. CEPIS has great potential in terms of creating the vendor neutral schemes needed by industry.
Education of professionals will increasingly be based on higher education institutions. These institutions, as the recent CEPIS report on Universities and Industry shows, aim to produce well-qualified scientists and engineers with a strong scientific background. In practice, most large ICT companies ask for a solid scientific background as they have the resources to further train their staff. Smaller ICT companies prefer specialised "ready-to-work" ICT graduates who provide a quick return on investment without incurring the expense of additional training. It is impossible to reconcile these two opposing requirements to provide ICT graduates who are both flexible and immediately usable. Each university has to decide which kind of professional it wants to offer to industry and adapt its curricula to best fit that requirement within the type of profession chosen.
The ICT industry is fed by entrepreneurs. CEPIS can work with the European universities to better contribute to the increase of Small and Medium Enterprises (SMEs) in the ICT sector; firstly by giving their students a scientific and technical background that allows them to be innovative and secondly by equipping them with the managerial skills they will need to run a small enterprise.
ICT is particularly appropriate for lifelong learning. Continuous education with short cycles is a necessity. The shortage of ICT skills brings an important number of nonICT university graduates into the ICT field, mostly in developing countries. CEPIS could play a better role in the ICT education of those people who have already worked in the industry for years or are undergoing professional cross- /re-training. In addition, new advances in e-Learning technologies allow and favour distance learning, enabling universities to play a more important role in the post-graduate training of ICT professionals. E-Business skills are not generally covered by university curricula because they require the deep context knowledge that comes from on-the-job experience. Instead such skills training are frequently offered by IT vendors as a consultancy service. This is the category of professionals most sought after by the market and is also the category most likely to seek professional certifications.
CEPIS is well known as a promoter of the dissemination of basic skills in the use of ICT. With the rapid rise in ICT users (already exceeding 1.5 billion people), the ECDL programme becomes even more important in assuring the quality of these skills. ECDL will further increase awareness of the need for basic skills. The digital divide is still evident in many respects in Europe and CEPIS will further support efforts for the e-Inclusion of large categories of people. Through ICDL, the ECDL Foundation contributes to achieving these goals on other continents.
On the other hand, we may notice the signs of what I would call a "Second Generation Digital Divide". People acquire only the simplest tools needed to use ICT and are far from using the new ICT tools and applications, most of which can deliver a notable increase in productivity and quality of work, e.g. via collaboration or cloud computing. It will be a major challenge for the ECDL programme to cover the new basic tools of the Internet and the general use of ICT.
The 20th anniversary is a moment for CEPIS to reflect on its own capability as an organisation. I am sure that the Council and Execom will take into account the experience gained during the first 20 years to further enhance CEPIS.
Some of the CEPIS areas of development we may pursue next:
1) Increase in Membership: Our constitution states that a professional association from a country member of the Council of Europe may become a member of CEPIS. At present, the Council of Europe has 47 member states. Our council represents 36 member societies in only 33 countries across Europe, leaving enough room for further CEPIS enlargement.
2) Performance Improvement: CEPIS has acted on behalf of member societies and will continue to do so. However, a more prominent leading role in major projects would be welcome.
3) New Strategy: A new strategy is needed for a changing world. This strategy will be the result of the input of the member societies and will reflect the new European ICT environment.
4) Enhanced Recognition: CEPIS is a recognised voice of ICT professionals, but a more dedicated contribution to European decisions on Information Society could be sought.
5) Digital Literacy: CEPIS will continue to be the main body to propose, through the ECDL Foundation, a certifying programme with periodic enhancements to reflect new developments in the ICT industry.
6) Higher Education Institutions: CEPIS can act as a pan-European mediator between universities and industry in a multi-stakeholder partnership. CEPIS can review the current content of curricula for ICT studies to ensure a positive impact on the future of the ICT industry by providing graduates with the proper theoretical background and practical training.
7) e-Learning: CEPIS will support e-learning as a methodology for continuing professional development and considers that universities can be encouraged to offer master or other post-graduate conversion courses to non-ICT graduates.
8) Better visibility: An improved newsletter, Website, statements, position papers, UPGRADE/UPENET, conferences and awards will contribute to the increased visibility of CEPIS among professionals in Europe.
9) Cooperation. There are many European bodies representing ICT businesses and professionals. CEPIS has to strengthen cooperation with them and become a central point in this network. Special attention will be given to regional alliances of member societies.
10) Constitution. 20 years of existence has proved that the current constitution is the right basic document for our Council. Some modification will be needed to adapt to the forthcoming new strategy and to improve governance.
As has already been said above, IT 20 years is a quite long period of time in computing. Generations of hardware, software, and applications have been developed by ICT professionals. Their professional background has been radically altered and this trend will continue.
CEPIS has done a lot to accomplish its mission goals:
To keep achieving all of these goals, CEPIS has challenging years ahead.

- Professionalism in the new even more dynamic environment.
- Education issues for professionals.
- Education issues for ICT users.

- To be the main network of European IT Professionals.
- To become established as the leading independent European IT Certification Organisation.
- To raise the profile and promote the views of the European Informatics Societies and Informatics Professionals to the European Commission and European Institutions.
- To promote the development of the Information Society through digital literacy, skills, education & research and professionalism.
To keep achieving all of these goals, CEPIS has challenging years ahead.
30 iunie 2009
Despre Internet, ultraviolete, hoax, digital divide
Am primit în ultimele zile pe mail de la persoane foarte serioase mai multe avertizari privind radiaţii ultraviolete anormale pe care două puteri ale statului, guvernul şi mass-media, ni le ascund. La rândul lor persoanele respective le-au primit de la alte persoane serioase.
În principiu, este vorba de faptul că ni se ascunde o alertă generală în Europa privind radiaţiile ultraviolete provenite de la soare care au ajuns la nivele de 9,4 (Ungaria) de 9 ori mai mari decât poate suporta pielea omului în condiţii normale. În plus, că România este şi ea în zona afectată.
M-am documentat, operaţie foarte simplă, chiar pe Internet. Nu întâmplător informaţii detaliate sunt date de Guvernul Australiei, dată fiind radiaţia solară intensă asupra continentului respectiv.
La adresa
http://www.bom.gov.au/info/about_uv.shtml
ni se lămureşte ce este indexul UV, fiecare unitate a scalei reprezentând 25 miliwatt pe metru pătrat. O imagine sugestivă arată cum se citeşte o alertă de radiaţii ultraviolete.

Valori de 12 unităţi sunt considerate extreme şi periculoase, o expunere îndelungată conducând la pericolul cancerului de piele.
Am fost curios care sunt valorile înregistrate în ultimele zile la Bucureşti. Tot pe Internet am gasit monitorizarea indexului UV de către un laborator din Olanda
http://www.temis.nl/uvradiation/nrt/uvindex.php?lon=26.1&lat=44.4 .
Am introdus coordonatele oraşului Bucuresti şi a rezultat tabelul de mai jos cu date care par normale pentru lunile de vară. Pentru comparaţie am studiat şi oraşul Bordeaux care se află aproximativ pe aceiaşi latitudine şi unde situaţia este comparabilă.
În emisfera sudică fiind iarnă nivelele sunt reduse. Ca de exemplu, la Melbourne.
În concluzie, ştim cu toţii că vara radiaţiile ultraviolete sunt mai puternice decât în alte anotimpuri, medicii ne sfătuiesc să ne expunem moderat la soare, mai ales în iulie şi august. Dar, de aici până a anunţa că ni se ascunde o alertă generală este cale lungă.
Apare deci evident că mesajele sunt expresia unei glume proaste, în limba engleză hoax. Mă întreb adesea cine creează astfel de hoax-uri şi de ce o fac. Probabil, unii ca să se amuze pe seama celor ce nu au timp sau cunoştinţe să verifice. Alţii, chiar cred în ce spun, dar nu realizează că Era Digitală pemite multiplicarea exponenţială şi a ştirilor adevărate şi a celor false.
Internetul introduce o nouă formă de decalaj digital (digital divide), cel legat de capabilitatea de interpretare a conţinutului digital.

http://www.temis.nl/

| Bucharest Date | UV index | ozone column |
| 28 Jun 2009 | 7.6 | 343.2 DU |
| 29 Jun 2009 | 7.9 | 332.8 DU |
| 30 Jun 2009 | 7.8 | 334.6 DU |
| 1 Jul 2009 | 7.6 | 340.8 DU |
| 2 Jul 2009 | 7.6 | 341.1 DU |
| 3 Jul 2009 | 8.1 | 324.0 DU |
| 4 Jul 2009 | 8.1 | 325.3 DU |
| 5 Jul 2009 | 8.2 | 322.4 DU |
| 6 Jul 2009 | 8.1 | 324.0 DU |
Bordeaux | ||
Date | UV index | ozone column |
| 28 Jun 2009 | 8.1 | 323.9 DU |
| 29 Jun 2009 | 8.0 | 325.8 DU |
| 30 Jun 2009 | 8.4 | 314.0 DU |
| 1 Jul 2009 | 8.8 | 305.4 DU |
| 2 Jul 2009 | 8.1 | 321.5 DU |
| 3 Jul 2009 | 8.7 | 307.5 DU |
| 4 Jul 2009 | 8.4 | 313.2 DU |
| 5 Jul 2009 | 7.8 | 330.8 DU |
| 6 Jul 2009 | 8.1 | 319.9 DU |
În emisfera sudică fiind iarnă nivelele sunt reduse. Ca de exemplu, la Melbourne.
Melbourne | ||
Date | UV index | ozone column |
| 30 Jun 2009 | 1.6 | 313.0 DU |
| 1 Jul 2009 | 1.6 | 301.7 DU |
| 2 Jul 2009 | 1.4 | 354.3 DU |
| 3 Jul 2009 | 1.7 | 293.8 DU |
| 4 Jul 2009 | 1.8 | 280.2 DU |
| 5 Jul 2009 | 1.9 | 274.8 DU |
| 6 Jul 2009 | 1.8 | 282.7 DU |
| 7 Jul 2009 | 1.7 | 305.6 DU |
| 8 Jul 2009 | 1.7 | 302.6 DU |
În concluzie, ştim cu toţii că vara radiaţiile ultraviolete sunt mai puternice decât în alte anotimpuri, medicii ne sfătuiesc să ne expunem moderat la soare, mai ales în iulie şi august. Dar, de aici până a anunţa că ni se ascunde o alertă generală este cale lungă.
Apare deci evident că mesajele sunt expresia unei glume proaste, în limba engleză hoax. Mă întreb adesea cine creează astfel de hoax-uri şi de ce o fac. Probabil, unii ca să se amuze pe seama celor ce nu au timp sau cunoştinţe să verifice. Alţii, chiar cred în ce spun, dar nu realizează că Era Digitală pemite multiplicarea exponenţială şi a ştirilor adevărate şi a celor false.
Internetul introduce o nouă formă de decalaj digital (digital divide), cel legat de capabilitatea de interpretare a conţinutului digital.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)