Prețul (in)competenței digitale II


eRomania şi ghişeele de plată a taxelor aferente veniturilor din drepturi de autor                        

Se spune că una dintre admirabilele calități ale omului este uitarea. Dacă nu am uita am fi striviți sub uriașa cantitate de informație. Uitarea în contextul lumii digitale merită un eseu şi chiar s-au scris şi cărţi despre necesitatea de a uita. Mai bine zis de a şterge, desigur cu discernământ, din informaţia pe care o primim sau generăm.
Metodele de căutare şi arhivare de ultimă generaţie simplifică procesul şi atât timp cât ne-am asigurat că avem spaţiu de stocare şi instrumente de căutare potrivite putem să nu mai ştergem chiar aşa de mult din informaţia primită.
La nivel individual necesitatea uitării (ştergerii) este se pare deci o problemă cu soluţii convenabile. Mai grav la nivel individual este problema informaţiei publice despre o persoană, informație stocată de alţii şi în afara posibilităţilor de ştergere de către persoanai respectivă. Un exemplu banal: mulţi tineri azi entuziasmaţi de fenomenului blogurilor postează pe ele texte, fotografii, fimuleţe de care peste 10-15 ani să zicem se vor dezice. Nu este anormal. Se spunea pe vremuri în Anglia că majoritatea studenților de la Cambridge şi Oxford au păreri de stânga şi la maturitate majoritatea aceloraşi foşti studenţi au convingeri de dreapta. Explicabil, prin cariera pe care le-o oferă absolvirea acestor prestigioase și elitiste universități. Doar, că informaţia despre persoanele respective este reţinută şi o căutare chiar şi peste ani şi ani oferă unui potenţial angajator informaţii precise, dar nerelevante , utilizate eronat dacă angajatorul este incompetent. Şi lista exemplelor poate continua...

Mă voi referi însă la alt aspect. Uitarea la nivel individual este acceptabilă, la nivel de instituții este condamnabilă. În urmă cu 10 ani, confruntat cu cozile formate la ghișeele administrației locale înaintea datei limită de plată de 15 martie, primul ministru al acelor timpuri a emis o ordonanţă inteligentă: toate primăriile din oraşe să permită cetăţenilor plata taxelor şi impozitelor prin mijloace electronice, inclusiv Internet. Măsura a prins greu. Au ieşit la suprafaţă multe probleme: lipsa infrastructurii Internet şi bancare, lipsa de educaţie digitală sau de încredere a cetăţenilor, etc. Dar acţiunea a fost bună şi multe deficiențe iniţiale au fost corectate tocmai prin existență unor astfel de aplicații.

Am fost poate nu surprins, dar mâhnit de ignorarea completă a acelei experienţe de către actualul guvern, care decis intempestiv plata unor taxe suplimentare aferente drepturilor de autor. Nu comentez corectitudinea măsurii, chiar cred că are o anumită logică.

Aplicarea ei şi unele declaraţii ulterioare pot fi date exemple clasice de curs de incompetenţă. În primul rând incompetență managerială. Nu înteleg de ce era necesar să se depună individual şi lunar declaraţii cu prezentare personală la ghişee. Urăsc ghişeul, coada la el, aplecatul cu 45 grade, că deh.. tu eşti în picioare, funcţionarul stă jos, privirea gogoliană (suflete moarte) a acestuia. Era infinit mai simplu de reţinut la sursă taxele respective, aşa cum se face cu salariile. Se muta deranjul de la miile de oameni plătiţi ca drept de autor la angajatori, care rezolvau problema plăţilor pentru toată instituţia, cu aceiaşi oameni cu care o fac acum cu personalul curent. Nu înțeleg de ce s-au anunţat amenzi mari şi au speriat pe cei care oricum plătesc, marii evazionişti nefiind speriaţi de ele.

Incompetenţă în al doilea rând de management în era digitală. Miniştrii anului 2010 ar trebui să ştie că unui cetăţean al Uniunii Europene trebuie să îi ofere în primul rând posibilitatea de a plăti o taxă sau impozit prin Internet. După ce au fost văzute cozile de la ghişee am aflat cu toţii că până în 25 septembrie şi apoi mai nuanţat până la sfârşitul anului eRomania va rezolva definitiv problema. Astfel de termene ignoră realităţile dure ale dezvoltării şi implementării de aplicaţii IT la scară macro.

Una dintre întrebările de examen pe care le pun studenţilor se referă la etapele prin care trece o aplicaţie semnificativă de IT şi care sunt definirea specificațiilor, proiectarea, codificarea, tesul alfa, testul beta, instruirea utilizatorului şi organizarea suportului tehnic.

Toate fazele, mai ales primele și ultimele îl implică puternic şi pe utilizatorul aplicaţiei, care este alt minister decât cel care s-a angajat cu termenele. Instruirea beneficiarului ar putea crea probleme suplimentare, mai ales fiind arhi-cunoscută tendința de superficialitate în actualizarea bazelor de date care se manifestă în administraţia publică. Îmi amintesc de reacția unui experimentat bancher la entuziasmul meu de a fi plătit printre primii un impozit pe Internet. Mi-a zis că risc să primesc penalizare pentru că nu am plătit. Şi cam aşa a fost .... Funcţionarul de "suburbie" nu fusese instruit cu tehnica de actualizare a plăţilor făcute prin Internet.

O aplicaţie de acest gen lansată prematur fără teste şi instruire suficiente va compromite nu numai persoana respectivă şi ministerele implicate, dar şi ideea de IT şi eGovernment.

Părerea mea este că ar fi bine ca mai întâi să avem aplicaţia funcţională şi testată suficient şi apoi să facem pariuri pe ea.

Și un amănunt, pentru a nu crea confuzii la nivel de administrație fiscală: această postare este pro bono!!!

Digital Divide: "Prăpastie digitală" sau "decalaj digital" ?

Constat că sintagma "digital divide" este adesea tradusă la noi ca "decalajul digital", un eufemism pentru "prăpastia digitală". Ne este probabil jenă şi nu este politically correct să vorbim de prăpastie digitală după 20 ani de numeroase strategii şi planuri de tip România digitală sau eRomania.

În 1989 eram mult rămaşi în urmă faţă de Europa de vest, dar ocupam o poziţie invidiată în Europa de est, unde exportam cu succes minicalculatoare performante Independent sau Coral, cu software-ul şi aplicaţiile aferente.

După 20 ani, mă uit cu amărăciune pe raportul "Europe's Digital Competitiveness Report: Main achievements of the i2010 strategy 2005-2009" şi văd că România este pe locul 27 (desigur din 27) la accesul regulat la Internet, trimiterea de e-mailuri, căutarea de produse şi servicii on-line, căutarea de locuri de muncă prin internet, folosirea de servicii eGovernment de către firme şi cetăţeni ş.a.

Mai grav este că nu se vede nici luminiţa de la capătul tunelului: suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană şi la procentul din PIB al cheltuielilor C+D pentru tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor şi la procentul din totalul angajaţilor al personalului cu competenţe digitale de bază.

De regulă, citind astfel de rapoarte ne consolăm că am intrat târziu în UE, că noi şi Bulgaria suntem abonaţi la ultimele 2 locuri, etc.

Mai simplu ar fi să se adopte câteva măsuri energice de stimulare a unor proiecte naţionale de informatizare şi instruire pe scară largă a populaţiei în folosirea noilor tehnologii  (alfabetizare digitală).

Mi se pare absurd să nu găsim fonduri pentru eGovernment în 2010, fonduri echivalente probabil cu câţiva kilometrii de autostradă.

Prăpastia se adânceşte ... Nimeni nu stă pe loc.

eGovernment and Digital Divide

One of my first papers on eGovernment was published in the year 2000 and was called “eGovernment between fashion and necessity”.
Many ideas are still valid:
• eGovernment programs are launched with much publicity and public attention
• There is a relation between the success of a eGovernment program and Digital Divide status of the country
• An expensive eGovernment program in a country with poor Internet & ICT infrastructure may bring a waste of valuable resources
• Mentalities and lack of ICT training could a serious barrier
The conclusion was then, however, optimistic: do not delay eGovernment programs; they contribute to the spread of ICT and Internet, including to the change o mentalities.
The practice of 2 Romanian eGovernment initiatives proved later that I was right.
• The payment of local taxes over Internet was a good eGovernment application, but rarely used as most taxpayers had no Internet access and bank cards at that time.
• eProcurement made compulsory for several public acquisitions contributed a lot to the spread of Internet use in small and medium enterprises.
In fact, eGovernment programs have to take into account not only the needs and interests of the public administration. The priorities have to be set according to the acceptance potential of the country.
In my intervention at the previous GPPC2005, I set what I consider to be the 4 pillars of bridging Digital Divide:
• Appropriate ICT Infrastructure
• Accessible and Affordable Internet Access
• Generalized Ability to Use ICT
• Availability of Useful Content
Any country’s position regarding the first 3 pillars is of paramount importance in setting eGovernment for success. The 4th pillar is just consolidated by eGovernment programs adding useful content to country’s knowledge base.
The relationship between the success of implementation of eGovernment programs and the Digital Divide status of the country brings us to the conclusion that the imitation of eGovernment programs of ICT developed countries is useless and brings waste of resources.
The first 2 pillars are already a preoccupation for most countries, and unfortunately the metrics of Digital Divide is limited to these 2 aspects: appropriate ICT infrastructure and accessible and affordable Internet Access.
But in my opinion, eGovernment programs in most countries, except a few situated in the front line of ICT use, have to accompanied by extensive programs of education of citizens in the use of ICT, what is called in Europe eInclusion. Without generalized ability to use ICT, the information society and its part eGovernment will not be for all, but only for elite.
A program for the certification of these abilities was launched in Europe by CEPIS and is now spreading on many continents. ECDL/ICDL certifies that a person has the minimal abilities to use present ICT applications and the certificate is issued with uniform tests to insure the international recognition of the certificate. The first targets are public administration, university graduates and high-school graduates.
The spread of such training programs in the public administration units is a necessary condition for the success of eGovernment applications. These people are required to develop and operate them.
On the other hand, ICT education can help the access to eGovernment applications of several categories of citizens like people in rural areas, old people, people with disabilities, etc.
And finally a last but not least criteria to be added on check-list of priorities for launching eGovernment programs.
eGovernment may have a contribution to the improvement of our environment.
• Trees are cut to produce paper and paper is extensible used in not-eGovernment applications. Extending eGovernment less trees will be cut and our life will be better.
• Traffic became unbearable in many cities of the world. If the citizen will interact with local and central administration by Internet and not by car or bus or train, our air will be cleaner and again the life better. So, let us “Crowd the net and free the roads”.
To conclude let us come back to the first remark; eGovernment is a fashion or a necessity? Definitely, it a necessity but its implementation should be done taking into account local ICT readiness conditions and accompanied by complementary education programs of both public servants and citizens.

Prepared for WITSA GPPC 2007 Cairo eGovernment Panel 6 November 2007