Prețul (in)competenței digitale II
eRomania şi ghişeele de plată a taxelor aferente veniturilor din drepturi de autor
Se spune că una dintre admirabilele calități ale omului este uitarea. Dacă nu am uita am fi striviți sub uriașa cantitate de informație. Uitarea în contextul lumii digitale merită un eseu şi chiar s-au scris şi cărţi despre necesitatea de a uita. Mai bine zis de a şterge, desigur cu discernământ, din informaţia pe care o primim sau generăm.
Metodele de căutare şi arhivare de ultimă generaţie simplifică procesul şi atât timp cât ne-am asigurat că avem spaţiu de stocare şi instrumente de căutare potrivite putem să nu mai ştergem chiar aşa de mult din informaţia primită.
La nivel individual necesitatea uitării (ştergerii) este se pare deci o problemă cu soluţii convenabile. Mai grav la nivel individual este problema informaţiei publice despre o persoană, informație stocată de alţii şi în afara posibilităţilor de ştergere de către persoanai respectivă. Un exemplu banal: mulţi tineri azi entuziasmaţi de fenomenului blogurilor postează pe ele texte, fotografii, fimuleţe de care peste 10-15 ani să zicem se vor dezice. Nu este anormal. Se spunea pe vremuri în Anglia că majoritatea studenților de la Cambridge şi Oxford au păreri de stânga şi la maturitate majoritatea aceloraşi foşti studenţi au convingeri de dreapta. Explicabil, prin cariera pe care le-o oferă absolvirea acestor prestigioase și elitiste universități. Doar, că informaţia despre persoanele respective este reţinută şi o căutare chiar şi peste ani şi ani oferă unui potenţial angajator informaţii precise, dar nerelevante , utilizate eronat dacă angajatorul este incompetent. Şi lista exemplelor poate continua...
Mă voi referi însă la alt aspect. Uitarea la nivel individual este acceptabilă, la nivel de instituții este condamnabilă. În urmă cu 10 ani, confruntat cu cozile formate la ghișeele administrației locale înaintea datei limită de plată de 15 martie, primul ministru al acelor timpuri a emis o ordonanţă inteligentă: toate primăriile din oraşe să permită cetăţenilor plata taxelor şi impozitelor prin mijloace electronice, inclusiv Internet. Măsura a prins greu. Au ieşit la suprafaţă multe probleme: lipsa infrastructurii Internet şi bancare, lipsa de educaţie digitală sau de încredere a cetăţenilor, etc. Dar acţiunea a fost bună şi multe deficiențe iniţiale au fost corectate tocmai prin existență unor astfel de aplicații.
Am fost poate nu surprins, dar mâhnit de ignorarea completă a acelei experienţe de către actualul guvern, care decis intempestiv plata unor taxe suplimentare aferente drepturilor de autor. Nu comentez corectitudinea măsurii, chiar cred că are o anumită logică.
Aplicarea ei şi unele declaraţii ulterioare pot fi date exemple clasice de curs de incompetenţă. În primul rând incompetență managerială. Nu înteleg de ce era necesar să se depună individual şi lunar declaraţii cu prezentare personală la ghişee. Urăsc ghişeul, coada la el, aplecatul cu 45 grade, că deh.. tu eşti în picioare, funcţionarul stă jos, privirea gogoliană (suflete moarte) a acestuia. Era infinit mai simplu de reţinut la sursă taxele respective, aşa cum se face cu salariile. Se muta deranjul de la miile de oameni plătiţi ca drept de autor la angajatori, care rezolvau problema plăţilor pentru toată instituţia, cu aceiaşi oameni cu care o fac acum cu personalul curent. Nu înțeleg de ce s-au anunţat amenzi mari şi au speriat pe cei care oricum plătesc, marii evazionişti nefiind speriaţi de ele.
Incompetenţă în al doilea rând de management în era digitală. Miniştrii anului 2010 ar trebui să ştie că unui cetăţean al Uniunii Europene trebuie să îi ofere în primul rând posibilitatea de a plăti o taxă sau impozit prin Internet. După ce au fost văzute cozile de la ghişee am aflat cu toţii că până în 25 septembrie şi apoi mai nuanţat până la sfârşitul anului eRomania va rezolva definitiv problema. Astfel de termene ignoră realităţile dure ale dezvoltării şi implementării de aplicaţii IT la scară macro.
Una dintre întrebările de examen pe care le pun studenţilor se referă la etapele prin care trece o aplicaţie semnificativă de IT şi care sunt definirea specificațiilor, proiectarea, codificarea, tesul alfa, testul beta, instruirea utilizatorului şi organizarea suportului tehnic.
Toate fazele, mai ales primele și ultimele îl implică puternic şi pe utilizatorul aplicaţiei, care este alt minister decât cel care s-a angajat cu termenele. Instruirea beneficiarului ar putea crea probleme suplimentare, mai ales fiind arhi-cunoscută tendința de superficialitate în actualizarea bazelor de date care se manifestă în administraţia publică. Îmi amintesc de reacția unui experimentat bancher la entuziasmul meu de a fi plătit printre primii un impozit pe Internet. Mi-a zis că risc să primesc penalizare pentru că nu am plătit. Şi cam aşa a fost .... Funcţionarul de "suburbie" nu fusese instruit cu tehnica de actualizare a plăţilor făcute prin Internet.
O aplicaţie de acest gen lansată prematur fără teste şi instruire suficiente va compromite nu numai persoana respectivă şi ministerele implicate, dar şi ideea de IT şi eGovernment.
Părerea mea este că ar fi bine ca mai întâi să avem aplicaţia funcţională şi testată suficient şi apoi să facem pariuri pe ea.
Și un amănunt, pentru a nu crea confuzii la nivel de administrație fiscală: această postare este pro bono!!!
Un comentariu:
Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor si nu numai.
Am vizionat cu atentie blogul tau si vreau sa spun ca am fost foarte fascinat de ceea ce am gasit. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Încep sa îl citesc cu drag.
Noi promovam la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tau ; am specificat sursa articolului si am deschis si un subiect pe baza acestuia. Daca doresti, poti sa ne recomanzi orice articol si noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face placere, de asemenea, sa stim ca ai dori sa ne sustii în acest proiect de radio si sa accepti o eventuala colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzeaza toate genurile de muzica, exceptând manele si piesele necenzurate, avem si câteva emisiuni, stiri etc. Ne-am propus sa realizam un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de sustinerea si ajutorul tau si al celorlalti colegi bloggeri. Dorim sa cream o echipa numeroasa, de oameni cu un talent aparte si m-am gândit ca, poate, ai vrea sa ni te alaturi si sa colaboram, binenteles, pe unul dintre domeniile care îti place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile si modul de a gândi al bloggerilor si al ascultatorilor nostri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tau si sa ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un email asculta.whisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Multumesc,Cu stima Vlad!
Trimiteți un comentariu