14 februarie 2013

Tuburile electronice – unde au dispărut?



Postare reprodusă după Adevarul.ro

Poate unii dintre noi se mai întreabă ce s-a întâmplat cu tuburile electronice. Ne amintim de ele ca elemente cheie ale radioreceptoarelor, televizoarelor și ale calculatoarelor electronice de acum nu mulți ani.
Era prin anii 1970 și încă și 1980 când alergam încă după câte o triodă sau pentodă care se arsese și ne făcea televizorul sau aparatul de radio indisponibil. Ne amintim poate  de magazinul ”de la coloane” de pe strada Academiei de lângă universitate. Acolo găseai tubul, cel mai des doar dacă veneai de mai multe ori. Apoi vizitele la magazine pentru tuburi electronice treptat s-au rărit…

Apariția
Tubul electronic cu vid a apărut la sfârșitul secolului XIX și a produs o revoluție în electronică. Introducerea unor electrozi într-un tub vidat (Thomas Edison a avut un rol important și aici) a creat posibilitatea construirii a ceea ce electroniștii au denumit diode, triode, tetrode, pentode, etc., după numărul de electrozi. Acestea au avut toate cu rol important în dezvoltarea radioului, televiziunii, comunicațiilor, nu în ultimul rând pentru că au permis crearea de amplificatoare  și astfel folosirea undelor electromagnetice de puteri foarte mici. Apoi au fost create relee electronice cu tuburi, un prim pas spre calculatoarele electronice.

Un tub electronic disipa însă căldură și chiar dacă puterea consumată era relativ mică de la 5 mW la 8 W, ea devenea semnificativă, de exemplu, pentru calculatoarele electronice care foloseau mii de tuburi și aveau nevoie de surse de alimentare de zeci de KW. Fiabilitatea tuburilor a fost remarcabilă față de releele electromecanice pe care le-au înlocuit în anumite echipamente. Dar, ieșirea lor din uz era frecventă și cei mai în vârstă își amintesc de goana după găsirea unui tub nou amintită mai sus.
Folosirea tuburilor electronice a însemnat și nașterea domeniului digital, o combinație de două tuburi numită circuit bistabil permițând realizarea de scheme pentru construcția calculatoarelor electronice. Primul calculator electronic ENIAC construit în 1946 pentru armata americană avea 19 mii de tuburi. În România MECIPT – 1 construit la Politehnica din Timișoara între 1957-1962 avea 2000 de tuburi.  Câte un tub ieșea din funcțiune la 2-3 zile, statistică nu departe de ENIAC unde s-a raportat o medie de 2 zile și 15 minute pentru găsirea lui. La Timișoara le găsea mult mai repede Herbert, un tehnician experimentat și valoros, care ajunsese să te întrebe ce eroare dă calculatorul și mergea direct la .. tubul vinovat.

Începutul declinului
Inventarea semiconductoarelor și mai ales a tranzistorului în 1947 de către John Bardeen a detronat urgent tuburile electronice din aproape toate aplicațiile. Pe o plăcuță de germaniu, dar mai apoi de siliciu, se puteau realiza circuite electronice cu consum nesemnificativ și mai ales cu fiabilitate mult sporită. Tranzistorul și diodele semiconductoare au pătruns rapid în radioreceptoare și televizoare.  Cei care rememorează anii 1960-1970 își amintesc de apariția insolită a primelor radioreceptoare portabile miniatură care se lăudau pe etichete cu numărul de tranzistoare pe care le aveau în schemă. Îmi amintesc chiar de un caz amuzant. Un coleg a cumpărat în străinătate un radioreceptor miniatură ieftin pe care scria ca emblemă  ”7 tranzistoare” ca pe originalul Sony din imagine. L-a deschis și le-a numărat, erau 7 cu adevărat, dar 3 nu erau legate nefiind în fapt nevoie de ele în schemă. Popularitatea tranzistorului era așa de mare că în România radioreceptoarele portabile au fost chiar denumite chiar .. ”tranzistoare” și oamenii se mândreau cu ele cam cum o fac azi cu un smartphone sofisticat. Calculatoarele electronice construite cu tranzistoare au fost categorisite ca fiind din generația a doua și ocupau mai puțin spațiu, consumau mai puțină energie și au fost mult mai fiabile.
Pasul următor a fost făcut în 1959 de Jack Kilby, care a avut ideea de a realiza scheme cu mai mulți tranzistori pe o placă de siliciu. Numele de circuit integrat a făcut carieră și tehnologii noi au condus la densități de tranzistori din ce în ce mai mari. Ba chiar prin dublare la fiecare 2 ani așa cum a observat Gordon Moore în 1965 și a definit o lege care îi poartă numele. Dublarea densității continuă și se spune că nu se va încetini până prin 2020. Creșterea densității de elemente pe o pastilă de siliciu a condus și la o exponențială reducere de costuri și astfel avem în prezent supercalculatoare din trecut înglobate în dispozitive pe care le putem ține în mână și conțin miliarde de tranzistori.
De la un moment dat numerele cu multe zerouri încep să ne scape evaluării și devin greu de apreciat. Am făcut de aceea un exercițiu de proiectare și am comparat un smartphone, iPhone mai exact, cu calculatorul amintit  MECIPT -1, la construirea căruia am participat în anii 1961-1962 și l-am cunoscut în detaliile lui. Considerând echivalent un tub electronic cu un tranzistor, dacă am construi un iPhone cu tuburi electronice volumul acestuia ar fi de circa 4 ori mai mare decât Empire State Building și pentru funcționarea lui ar fi necesară o centrală electrică de dimensiunea unui grup de la centrala nuclearo-electrică Cernavoda. Ar mai fi de adăugat  că un astfel de telefon inteligent cu tuburi nu ar funcționa niciodată deoarece timpul mediu între două defecțiuni ale tuburilor ar practic zero!


Tuburile – dinozaurii electronicii?
Iată deci cum au dispărut tuburile! Nu au rezistat din cauza avantajelor urmașelor lor dispozitivele semiconductoare și treptat au părăsit scena. Au dispărut așa cum multe alte produse revoluționare la vremea lor au ajuns obiecte de muzeu cum sunt telegraful, discul de vinil, memoria cu tambur, memoriile cu ferite, pachetul de discuri amovibile, banda și caseta magnetică, discheta, imprimanta cu tambur, tubul catodic, etc. și se pregătește … televizorul analogic. Dar nu numai în electronică întâlnim fenomenul, să ne gândim ca exemplu la locomotiva cu abur, cândva regina drumului de fier…
Se vorbește mult despre dispariția dinozaurilor și despre cauzele care au condus la aceasta. O comparație cu ce se întâmplă în lumea tehnicii ne poate ajuta, cine știe, să înțelegem mai bine fenomenul.  Au existat dezastre naturale sau evoluția a produs ființe mai adaptabile la mediu, mai rapide și care consumau resurse mai puține și care au luat locul dinozaurilor neadaptabili?
Comparația poate merge mai departe. Unii  dinozauri au dispărut lent supraviețuind altora. Și dintre tuburi unele au rezistat. Tubul catodic a fost înlocuit de panouri LCD sau plasmă numai recent. Mai există echipamente, puține la număr, care mai au câte un tip de tub cu vid, greu de înlocuit cu alte tehnologii. Se mai adaugă acei puțini pasionați care încearcă din răsputeri să mențină în viață vreun aparat de radio vechi despre care sunt convinși că are un sunet neegalat de aparatele moderne. Am și eu un Grundig fabricat în 1965 pe care l-am folosit mulți ani și ca amplificator audio. Îl folosesc rar de teamă să nu se ardă vreun tub și nu știu de unde să mai găsesc înlocuitor. 

Nostalgie sau îngrijorare?
Este evident că dispariția tuburilor electronice ne-a schimbat viața în multe și variate feluri. A dispărut  din casă combina cu pick-up, radio și uneori și cu televizor, care se adapta destul de bine cu restul mobilei din living. Lângă combină aveai adesea și boxe în cutie de lemn, la fel în nuanțe potrivite . Le-au luat locul cutii metalice pe care cu greu le asortezi cu ceva. Ochiul magic, un tub electronic și el, devenise o obișnuință a decorului familial. Televizorul LCD plat îl atârni azi pe perete ca un tablou, dar este în cea mai mare parte a timpului o pată neagră disonantă cu tablourile învecinate. Sistemele home-cinema au multe boxe, cel mai des și ele cu aspect metalic și de culoare neagră. Ramele foto digitale și routerele Internet aduc probleme în plus pentru cei care își doresc un ambient cald. Am întâlnit și designeri care încearcă să facă ceva. Unul dintre ei este un compatriot al nostru stabilit în Franța care încearcă să armonizeze un monitor de calculator cu mobilă Louis XV (www.chirita.com). Interesant, dar încă rama stil nu acoperă complet pata fără pastel a monitorului stins. Dulcile tonuri ale amplificatoarelor analogice cu tuburi au fost înlocuite cu perfecțiunea și ea cam metalică a echipamentelor hi-fi digitale.
Așa că se găsesc încă mulți amatori de aparate radio cu tehnologie modernă, dar cu aspectul de acum câteva zeci de ani. Un astfel de aparat a produs Electronica (vă amintiți de această uzină etalon a industriei electronice a României? Pe locul ei se construiește acum o clădire de birouri) și se numea chiar Nostalgic.
Precizez că personal nu sunt un nostalgic și mă adaptez ușor la nou. Nu pot evita să-mi pun însă întrebarea dacă progresul extrem de rapid caracteristic revoluției digitale ne satisface întotdeauna și dacă aspecte adiacente legate de calitatea vieții nu ar trebui să ne preocupe mai mult?!

Și pentru a termina cu un zâmbet îngăduitor redau un dialog  autentic găsit pe un forum Internet (păstrez chiar și ortografia participanților la dialog) care ilustrează dificultatea de a fi nostalgic  și rămâne la tehnologiile vechi:
Întrebare:  Am un tv mai vechi cu tub,merge bine dar are un sfarait la partea deasupra la tub unde intra un fir in tub,iese si un miros (gaz) parca ar fi strapunsa garnitura de pe langa fir, se mai poate face ceva sau tubu e pe duca? (are si o scanteiere acolo).
Răspuns: Nu stiu daca tubul este pe duca, dar nu mai prezinta sigurata in exploatare, poate lua foc sau exploda (doamne fereste). Are nevoie de un consult la reparator tv. Mai bine fa-i un upgrade cu un LCD.



21 decembrie 2012

Despre potopul digital

Pe an ce trece ne convingem că suntem martorii, sau poate mai bine zis subiecţii, unui adevărat potop digital.

Subiectul este dezvoltat mai pe larg pe blogul de pe Adevarul.ro 

7 decembrie 2012

Moș Nicolae a devenit și ”digital”!

Moș Nicolae este sărbătorit în multe religii ca un bun prieten al copiilor, care ca bun ce este le aduce daruri, dar lasă și un băț dacă nu sunt cuminți. Am trăit această feerie și când eram copil, apoi ca părinte, dar nu credeam să o văd și adaptată la lumea digitală!
Neelie Kroes, Vice Președinte a Comisiei Europene și promotoare a Agendei Digitale pentru Europa a publicat pe blogul propriu o poezie plină de farmec ... digital!


Have you been a digital angel?

December 5th, 2012
|Today a “guest blog” from a very special, topical contributor. (For a full biography, see here!)
For many years now, I have had
The task of sorting good from bad
To tell the little girls and boys
Which get punished, which get toys

But this year I have changed my style
I’ve noticed for a little while
That more and more you’re out of sight
Using broadband night after night
So now I’ve realised that it’s time
Sinterklaas himself is going online
These days, you see, it just won’t do
To post a message up the flue
So now you can just send a tweet
To @SinterKlaas or @ZwartePiet

From now on all you do online
Each site you visit, email you sign
Will decide if you go in Piet’s sack

Even if you asked for “do not track”…
So beware: online bullies, fraudsters, trolls
Piet and I will take your mortal souls
And off to Spain we’ll all be homing

(But at least you’ll save on the mobile roaming)
But never fear! If you’ve been good
You’ll get a present like you should

So: did you choose safe passwords? Go open source?
Help your neighbour do an online course?
Did you crowdsource solutions? Were your efforts tireless
To invest in broadband (fixed and wireless)?
Did you Skype your gran? Use open data?
Been an entrepreneur or innovator?

Such digital angels have nothing to fear
For the rest of you: there’s always next year

- “Sinterklaas”

30 august 2012

Nativi vs. imigranți digitali în administrația publică

Recent Ziarul Financiar a publicat un articol de Adrian Seceleanu în care sunt reflectate părerile mele despre redirecționarea spre agricultură a banilor obținuți din licențe telecom. Articolul este redat și pe acest blog.
Am găsit pe site-ul ziarului un comentariu interesant. Răspund aici pentru că am la dispoziție mai mult spațiu și poate că îl vor citi mai multe persoane interesate. Comentariul sună cam așa:

"Baltac afirmă că Guvernul ar trebui să inves­tească bani cu prioritate în informati­za­rea administraţiilor din mediul rural şi în şcola­rizarea funcţionarilor în utilizarea computerelor."
Serios? sunt functionari publici tineri, care dobandesc cunostinte ample in utilizarea PC, cu studii superioare si chiar de masterat, care pot activa pe astfel de posturi, avand calificare in domeniu.

De ce sa ii "cosmetizam" pe cei care nu au notiuni de utilizare PC, utilizarea PC fiind in ziua de azi o conditie obligatorie la angajare. O parere personala este ca dificultatea utilizarii sistemelor de operare PC, de catre functionari, aglomereaza si mai mult ghiseele oficiilor si administratiilor locale.


 Autorul comentariului propune să fie înlocuiți funcționarii mai vârstnici care nu prea au îndemânare în folosirea IT cu tineri care deja stăpânesc utilizarea PC. Oricine știe că în administrația publică vârsta medie este de peste 40 ani și ne putem pune întrebarea ce facem cu cei care nu sunt tineri. Ii dăm afară? Autorul comentariului are dreptate că dificultățile lor de utilizare IT aglomerează adesea ghișeele și aș putea menționa din experiență multe alte efecte. În cartea mea Tehnologiile informației - noțiuni de bază menționez cu referire la costurile incompetenței digitale:

Mulţi manageri și funcţionari publici din România nu au încă o instruire suficientă în folosirea noilor tehnologii informatice. Cei mai în vârstă au uneori cunoştinţe depăşite despre calculatoare, dar rar despre sisteme informatice pentru conducere. Atunci când acceptă să facă investiţii TIC, sunt de acord doar cu aplicaţii simple (procesare de text, contabilitate, e-mail pentru a face economie la faxuri etc.). În multe cazuri pretind ca alţii să acceseze informaţiile în locul lor. Managerii și funcţionarii mai tineri au cunoştinţe mai bune despre echipamentele şi aplicaţiile informatice moderne şi pot fi consideraţi “parţial alfabetizaţi” în TI (procesare de text, utilizarea calculului tabelar, “expunere” la Internet) şi îşi folosesc calculatoarele personale. Dar nici ei nu au întotdeauna o instruire corespunzătoare în privinţa sistemelor informatice pentru management şi nu dispun de suficientă putere de decizie.
Există studii[1] care arată că instruirea insuficientă în utilizarea tehnologiilor informaţiei conduce la un cost al ignoranţei digitale care poate fi cuantificat prin productivitate mai slabă cu circa 20% și creștere considerabilă a timpilor de execuţie a sarcinilor curente sau proiectelor. 

 Tot în același loc fac referire la nativii digitali și imigranții digitali:

Decalajul digital între generaţii este amplu. Tinerii au crescut cu acces la tehnologiile informaţiei și Internet și le consideră ca normale. Nu întâmplător acestora li se mai spune nativi digitali. Persoanele de vârsta doua și a treia trebuie să înveţe să folosească aceste tehnologii și constată că au de învăţat de la cei tineri. Prin similitudine cu cei care își schimbă ţara de reședinţă pe parcursul vieţii, celor care nu au crescut în școală cu tehnologiile digitale li se mai spune imigranţi digitali.
Vârsta medie a managerilor și funcţionarilor publici din România este de peste 40 de ani. O persoană la această vârstă va accepta mai greu să înceapă să utilizeze un calculator sau Internet. Aceasta nu este o particularitate românească. Statisticile arată că vârsta medie a utilizatorilor Internet este de 32 de ani în SUA, în timp ce vârsta medie a utilizatorilor de computere este de 39 de ani. Cu toate acestea, în SUA și alte ţări dezvoltate mediul social şi economic induce oamenilor o atitudine favorabilă introducerii tehnologiilor informatice.
În România şi în multe dintre ţările Europei Centrale şi de Est, atitudinea oamenilor mai în vârstă se caracterizează încă prin reluctanţa la apropierea de computere, din teama de a pierde respectul celor mai tineri sau din alte motive. Rezultatul este ceea ce se poate numi “efectul de respingere”. Ca urmare a acestei respingeri, computerele încă sunt adesea considerate un fel de “jucării moderne”, având totuşi “anumite merite” şi uneori acceptate ca şi “ modă “. Fenomenul nu are o fundamentare tehnică reală, tehnologiile informaţiei sunt ușor de asimilat, ceea ce și urmărește să demonstreze această carte.

 Aceste rânduri sunt o pledoarie pentru instruirea tuturor celor care nu au primit în școală competențele digitale necesare (imigranții digitali) și programul ECDL este un instrument care și-a dovedit utilitatea pe plan internațional cu zeci de milioane de certificări. Elocvent este exemplu Irlandei cu peste 11% din populație certificată ECDL sau Egiptului unde 1,5 milioane de funcționari publici au certificatul sub numele de ICDL.
Pe de altă parte să nu fim foarte entuziaști privind tineretul (nativii digitali). Mulți nu trec de faza Facebook și nu stăpânesc utilizarea IT la locul de muncă. Anual dau examen cu mine sute de viitori absolvenți de administrație publică și văd rezistența la asimilare a unor noțiuni de bază. Este greu de imaginat să nu știe ce este Wi-Fi pe care se conectează cu smartphonul, adesea în condiții de insecuritate digitală, sau semnătura electronică obligatorie deja prin legislație în anumite tranzacții. Redau în imagine un răspuns dat de un nativ, nu de un imigrant digital, de un student care se presupune că a citit cursul.

Extras dintr-o fișă de examen 2012

 Nu neg că autorul comentariului are dreptate. Sunt funcționari publici tineri, care dobândesc cunoștințe ample în utilizarea PC, cu studii superioare și chiar de masterat. 
Întrebarea este dacă sunt suficienți, cum facem ca toți funcționarii publici să știe să utilizeze IT și aplicațiile de eGuvernare să ne facă viața mai simplă cu mai puțin timp și nervi consumați la ghișee.




[1] De exemplu AICA Italia http://www.aicanet.it/attivita/pubblicazioni/Cost%20of%20Ignorance-June-2009.pdf

Impactul în agricultură al banilor din licitaţia telecom; un articol de Adrian Seceleanu


Baltac, SoftNet: Guvernul să explice impactul în agricultură al banilor din licitaţia telecom

ieri, 00:08Autor: Adrian Seceleanu
"Guvernele au dreptul să folosească banii obţinuţi prin astfel de vânzări după cum apreciază că este o prioritate. Seceta şi situaţia economică pot justifica investirea banilor obţinuţi acolo unde se poate obţine impact maxim. Nu se precizează în niciun fel ce se obţine concret în agricultură prin plăţile făcute agricultorilor. Decizia, până la alte explicaţii, este aparent pur electorală. Să ne amintim şi de redirecţionarea penalită­ţilor de la o autostradă către sănătate. Nici acolo nu am aflat ce efect s-a obţinut", a declarat Vasile Baltac pentru ZF.
În vârstă de 71 de ani, Baltac a avut legături cu industria IT încă din anii '60 şi a fost înainte de 1989, printre altele, secretar de stat pentru cercetare şi investiţii în Ministerul Industriei de Maşini - Unelte şi director general al Centralei Industriale de Electronică şi Tehnică de Calcul. După 1990, el a fost adjunct al ministrului industriei electrotehnice, secretar de stat în Ministerul Industriei şi membru în Consiliul de Administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat.
Întrebat dacă Guvernul nu ar fi trebuit să aloce măcar o parte din această sumă către proiecte IT&C, Baltac a afirmat că impactul ar fi fost foarte mic, în condiţiile în care suma totală ce ar trebui investită este de ordinul miliardelor de euro.
"O parte înseamnă nimic faţă de lipsa de fonduri pen­tru informati­zarea ad­mi­nistraţiei publice din Ro­mânia. Esti­ma­rea mea este de un necesar de 2-3 miliarde de euro, cheltuiţi raţional, deci o dublare, dacă parţial banii se mai şi risipesc după tradiţia ultimilor 22 ani. Sumele rezultate din licitaţii sunt mici faţă de miliardele nece­sa­re în proiecte de eGuvernare pentru a scoa­te România de pe locurile 26 sau 27 la in­di­catorii IT ai UE. Curând vom fi pe 27 sau 28, deoarece Croaţia stă mai bine la aceşti indicatori."
Baltac afirmă că Guvernul ar trebui să inves­tească bani cu prioritate în informati­za­rea administraţiilor din mediul rural şi în şcola­rizarea funcţionarilor în utilizarea computerelor.
"Indiferent de unde, aş investi cu prio­ritate bani pentru ca toate primăriile, nu nu­mai cele din marile oraşe, să fie informatiza­te şi să actualizeze eficient bazele de date din co­muna lor. Câteva zeci de milioa­ne de euro le-aş investi imediat în in­stru­irea şi certificarea IT obli­ga­torie, de exem­plu ECDL ("per­mi­sul eu­ro­pean de condu­ce­re al com­pu­te­ru­lui" - n. red.), pentru ca­re există şi o bază le­gală HG 1007/2001, comple­ta­tă de Ordi­nul 252/2003 al MAI, unde se prevede ca toţi funcţionarii publici să fie atestaţi IT prin programul ECDL. Nu peste mult timp, va trebui ca toţi adulţii să posede competenţe ebusiness. Personal, cred că asistăm la o cerere de competenţe di­gitale de bază prin dublare la fiecare doi ani şi jumătate. Deci la cele câteva zeci de milioane euro pentru instruirea şi certifi­ca­rea funcţio­na­rilor din ad­ministraţie, aş mai adău­ga zeci de milioa­ne pentru şcoli. Sunt pro­fesor la Fa­cul­tatea de administraţie pu­blică din SNSPA şi asist la prezenţa în anul I a multor "anal­fa­beţi" digitali cu toată in­tro­ducerea compe­ten­ţelor digitale ca probă de bacalaureat".
Premierul Victor Ponta a declarat săptă­mâna trecută că toţi banii care vor fi încasaţi în acest an din cea mai mare vânzare de licenţe de comunicaţii mobile din istoria României - aproximativ 200 mil. euro - vor fi cheltuiţi integral pentru agricultură şi ajutoare pentru fermierii afectaţi de secetă şi nu pentru proiecte IT&C. "Toţi banii proveniţi din această licitaţie vor merge pentru sprijinirea agriculturii şi în special, sigur, a agricultorilor care au fost afectaţi de secetă", a spus premierul.
România scoate la vânzare luna viitoare cea mai mare cantitate de spectru radio din istorie, iar o parte dintre licenţe le va permite câştigătorilor să lanseze pe piaţa locală şi servicii de date 4G.
Licitaţia ar putea aduce României peste 700 mil. euro din taxele de licenţă - dacă toate blocurile de frecvenţă vor fi vândute.
Banii vor fi plătiţi de câştigători în două tranşe - o parte de aproximativ 200 mil. euro până la data de 30 noiembrie, iar diferenţa - o sumă ce poate fi de peste 500 mil. euro - până la jumătatea anului viitor.

15 iulie 2012

Căldură mare ....

”Termometrul spune la umbră 33 de grade Celsius... Sub arşiţa soarelui, se opreşte o birje, în strada Pacienţei, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz'. Un domn se dă jos din trăsură şi cu pas moleşit s-apropie de uşa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată... nimic; de două, de trei... iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică..În sfârşit, un fecior vine să deschidă.” 
I. L. Caragiale, Căldură mare, 1901
După 111 ani, în București azi 15 iulie 2012 sunt 39 de grade Celsius la umbră. La televiziunile de știri unii feciori ne anunță că este de rău cu Bruxelles-ul, la altele că este bine să-i trimitem undeva pe cei de acolo...
Închid deci televizorul pentru a nu cădea în astenie și trec pe Internet. Emailurile care scapă de filtrele ce le-am pus pentru auto-protecție mă anunță că este bine să mănânc piersici, sau alte fructe proaspăt importate din Turcia sau Grecia, că leacul cancerului a fost descoperit încă și încă odată, etc., etc. 
Două mesaje însă mi-au atras însă atenția ca un vârf al teoriei conspirației. Aflu deci din unul că Adrian Năstase este victima unei tentative de asasinat ritualic masonic (!?), el de fapt nefiind mason contrar altor afirmații în media. Se face referire și la un blog care nu există. Cauza asasinatului: opoziția la acțiunile anti-românești ale unui așa zis District Transilvania (masonic, desigur). Te și întrebi amuzat, atotputernicii masoni (după unii) sunt așa de slabi (după alții) că nu le reușesc tentativele?!
Mai aflu că un alt mesaj trebuie să-l trimit și altora, ”să știe toți ROMÂNII !...Nu ne vindem țara! O dăm gratis!” Ideea este că ”Intre CRIZĂ ȘI TERORISM, ROMÂNIA si AFGANISTAN sunt singurele puteri ale lumii in domeniul materialelor strategice! AMERICA nu are zacaminte de URANIU. Tot așa cum RUSIA nu deține zacaminte de WOLFRAM, etc..” Mailul l-am mai primit de câteva ori. Încerc să verific măcar o afirmație:  AMERICA nu are zăcăminte de URANIU. În statistici insă (vezi http://www.bgs.ac.uk/mineralsuk/statistics/worldStatistics.html), surpriză, SUA apare ca mare producător, vezi pag. 110.
Nu merg mai departe si văd ca mailul reprodus de altfel si pe multe bloguri este un hoax (înșelătorie). Mai găsesc și alte păreri similare:
 http://peceresoare.wordpress.com/2011/02/16/farsa-pacaleala-cu-rezervele-de-wolfram-ale-romaniei/


Căldură mare, monșer....
Aștept și mesaje de tip bilețelele Sfântului Anton, vezi http://vasilebaltac.blogspot.ro/2009/03/internetul-si-biletelele-sfantului.html.

30 mai 2012


Interviu 

Revista Club It&C prin dl. Bogdan Marchidanu mi-a solicitat părerea despre unele probleme actuale ale TI. Îl reproduc mai jos.


Privind spre IT cu un ochi de constructor

May 24, 2012 de Club It&C
Scris in Istoria IT
images1Vasile Baltac este un nume de referinţă pe piaţa IT românească. Nu doar din perspectivă istorică, ci, poate chiar mai mult, din perspectiva prezentului. Domnia sa a discutat cu Club IT&C, simultan din poziţia de fost director ştiinţific al ITC, de fondator de companie IT autohtonă şi de preşedinte al ATIC, una din asociaţiile de profil cu vechime în România, despre învăţămintele pe care istoria acestui domeniu fascinant le poate transmite prezentului. Şi chiar viitorului.
de Bogdan Marchidanu
Club IT&C: Privind în perspectivă istorică, a fost societatea românească şi umană în general pregătită pentru impactul pe care îl va avea tehnologia informaţiei?
Vasile Baltac:
 Atunci când a fost creată bomba atomică, mulţi oameni de ştiinţă s-au temut că reacţia în lanţ nu se va opri. După aceea, s-a constatat că există forţe de frânare, că o reacţie în lanţ poate fi oprită. Din punct de vedere al tehnologiei informaţiei, acum cincizeci de ani nici vorbă să se fi gândit cineva că se va ajunge unde s-a ajuns azi. Cu alte cuvinte, nimeni nu şi-a închipuit ce reacţie în lanţ se va genera. Sigur că există forţe de frânare și pentru această reacţie. Ele constau din indiferenţa umană, obişnuinţă etc. Să vă dau un exemplu. România se mândreşte că are opt milioane de utilizatori de Internet. Sunt aceştia cu toții cu adevărat utilizatori în sensul de a folosi Internetul la ceva? Nici pe departe. Majoritatea lor au telefoane de tip smartphone, pe care le folosesc ca să intre pe reţelele de socializare, iar asta se numeşte utilizare a Internetului. După părerea mea, factorul de frânare principal este instruirea. Instruirea oamenilor privind utilizarea tehnologiei informaţiei. Cred că și atâta vreme cât nu va exista instruire, explozia de acces la Internet va continua. Numai că această explozie va însemna acces la nişte lucruri elementare din Internet. La nivel european, s-au definit câteva nivele de acces la tehnologie. Primul nivel este reprezentat de „analfabeţii” digitali. Din cele şapte miliarde de locuitori ai planetei, aproape cinci nu folosesc deloc tehnologia informaţiei. După aceea este faza de conştientizare digitală. Omul știe să acceseze rețele sociale și să trimită emailuri. A treia fază este cea de alfabetizare digitală, definită ca faza în care omul, conştient de tehnologie şi dispunând de instrumente, le foloseşte pe acestea ca să îşi îmbunătăţească productivitatea personală. A patra fază este cea a competenței digitale. După mine, am face un mare pas înainte dacă majoritatea oamenilor ar fi măcar la faza de alfabetizare digitală. Un al doilea mare factor de frânare este legat de lipsa de înţelegere a celor care ar trebui să facă investiţii în acest domeniu. Ca să fiu mai explicit, am să exemplific printr-o metaforă. În covârşitoarea majoritate a cazurilor, un manager care investeşte 50.000 de euro într-o maşină ştie exact de ce o face şi la ce se aşteaptă. Dar, prea des un manager care investeşte 50.000 de euro în IT nu prea ştie de ce o face. Să ştiţi că mă gândesc şi eu foarte des la impactul tehnologiei informaţiei asupra vieţii oamenilor. Ei bine, eu cred că avem nevoie de noi descoperiri științifice, de un nou impuls la nivel macrosocial. Şi vă spun şi de ce. Volumul de informaţie care a ajuns să fie stocat şi procesat este fantastic. Nu ştiu cât de mare era acest volum acum 2000 de ani stocat pe piatră și pergament, probabil sub 1 MB, dar acum a ajuns pe medii digitale la 3,5 ZB şi explozia este atât de intensă, încât foarte repede se va ajunge la 35 ZB. Întrebarea mea este: Cum se va face căutarea informaţiilor utile în acest uriaş volum de date? Ce algoritmi? Cine va reuşi să mai stăpânească acest imens „potop digital”? Avem nevoie din nou de un Turing. Sper că s-a născut și este la grădiniță sau școală pe undeva prin lume, minunat ar fi să fie în România.
Club IT&C: Nu credeţi că, din acest punct de vedere, companiile născute digitale, precum Google sau Facebook, au un avantaj competitiv faţă de companiile tehnologice de gen IBM?
Vasile Baltac:
 Să nu uităm aici Apple. Dacă nu ar fi existat iPhone şi iPad, probabil că nici Facebook nu ar fi fost ce este acum. La urma urmei, explozia digitală este generată de mobilitate. Iar legătura dintre dispozitivele mobile şi conţinutul digital a fost ideea genială Apple/Steve Jobs. Asta se întâmplă acum și se afirmă că în câțiva ani vom avea 15 miliarde de dispozitive digitale mobile. Nu ştiu ce se va întâmpla exact în viitor, dar lucrurile nu pot continua în felul în care se desfăşoară acum. Cred că am ajuns la un punct de inflexiune pentru o nouă evoluţie digitală și implicit umană. Unii spun că am ajuns la punctul „omega”. Punctul care pentru unii înseamnă sfârşitul lumii, pentru alţii începutul unei noi lumi. Eu unul cred că suntem martorii naşterii unei noi lumi. În universul IT, această naştere va avea loc undeva între 2012 şi 2020.
Club IT&C: Ce rol a jucat şi eventual joacă România în acest context?
Vasile Baltac:
 Din nefericire, România şi Europa joacă un rol minor. La început nu a fost aşa. Marile idei, de la fundamentul ştiinţei calculatoarelor, provin din Europa. Babbage, Boole, Zuse, Turing, von Neumann, Odobleja, sunt nume mari din istoria IT, care au fost toți europeni. Conflictele armate de pe teritoriul european din secolul XX au dus la plecarea multor nume mari din domeniu în Statele Unite. Aşa se face că această ţară a devenit locul unde s-a concentrat o fantastică putere de inovare, cam singura care contează. La ora actuală, unii susţin că Asia ar veni din urmă, dar, după părerea mea, doar tehnologic. Asia este departe de a veni puternic din urmă din punct de vedere al concepţiei. Eu cred că din Statele Unite va veni schimbarea de paradigmă existenţială umană. Iar România a reflectat acest tipar evoluţionist. În România au existat matematicieni de mare calibru, cum a fost Grigore C. Moisil, care au făcut cercetare în algebrelor booleene, şi au existat pionieri constructori de calculatoare, cum a fost Victor Toma. La acel moment, decalajul României faţă de occident era mic. Era , cum bine se ştie, o perioadă de restricţii, în sensul în care s-a tăiat accesul la resurse, inclusiv documentare și contacte internaționale. Cu toate astea, şi în acea perioadă s-au realizat cercetări de natură experimentală valoroase în România. În anii ’60 s-a luat decizia de a se trece de la cercetarea experimentală la producţie. Iar pentru asta era nevoie de o licenţă. Poate părea curios acum, dar atunci chiar s-au efectuat studii cu echipe pe teren trimise în ţări precum Statele Unite, Japonia, Anglia sau Italia, pentru a se decide care ar fi cea mai bună licenţă. Aşa a apărut Institutul de Tehnică de Calcul, ca loc de concentrare a competenţelor din domeniu. În paralel, s-a decis şi înfiinţarea unui institut similar pentru aplicaţii și informatizare, şi aşa a apărut ICI. Cum însă factorul politic a contat întotdeauna enorm, a venit şi anul 1980, când Ceauşescu a hotărât să taie importurile din vest. Nu cred că a fost domeniu mai grav afectat de această decizie ca domeniul tehnologiei informaţiei. Dincolo de toate astea, baza umană creată în tehnologia informaţiei din România a fost de o certă calitate. Dovada stă în calitatea celor care au părăsit România să lucreze în occident, în puzderia de firme private înfiinţate după 1989, fiind înfiinţate de oameni care au avut o legătură mai mult sau mai puţin strânsă cu cele două institute menţionate mai devreme. Din punct de vedere al concepţiei, din 1990 încoace diferenţa între România şi Occident a crescut.
Club IT&C: În acest context, se mai poate pune problema de producţie în România?
Vasile Baltac:
 Valoare adăugată sustenabilă în România și în toată Europa în mod clar nu se poate obţine decât din aplicaţii. Deşi şi aici sunt probleme. Din nefericire, în România suntem încă sclavi pe plantaţia marilor firme, deoarece creierul românilor în continuare se foloseşte în regim de lohn. Concepția și conducerea de proiecte sunt în afara țării.
Club IT&C: Ce s-a pierdut după 1990?
Vasile Baltac:
 Părerea mea este că este o chestiune în principal de piaţă. Înainte de 1990 piaţa era închisă. După 1990, piaţa s-a deschis şi inteligenţa strânsă în ITC și celelalte institute și fabrici IT s-a disipat în cele patru vânturi. În plus, piaţa fiind deschisă, aici au pătruns şi multinaţionalele din domeniu. Nu putem vorbi de o legislaţie necorespunzătoare, căci legislaţia privind domeniul tehnologiei informaţiei este la nivel european, dar odată cu pătrunderea acestor multinaţionale s-a intensificat folosirea creierelor româneşti preponderent pe partea de servicii şi suport în IT. Eu atrag însă atenţia că nici o asemenea situaţie nu va mai dura mult. Dacă nu se va găsi o cale de export de IT din România, perspectivele nu sunt deloc roz. La est de România apar noi țări concurente cu tineri talentați și plătiți mai puțin ca ai noștri.
Club IT&C: Sub Ceauşescu a existat un bici care a adunat creierele laolaltă. În democraţie aşa ceva este practic imposibil de făcut. De ce nu se poate crea o comunitate de interese în România?
Vasile Baltac:
 Vă dau un răspuns indirect. Eram într-o staţie de autobuz şi autobuzul a întârziat. E o poveste de demult. În fine, după o lungă aşteptare, autobuzul a sosit în staţie. Nervoşi, călătorii s-au urcat bombănind. O doamnă s-a întors spre şofer şi a început să-l admonesteze. După ce a răbdat cât a răbdat, şoferul i-a replicat: Ce vrei cucoană, tocmai la RATB te aştepţi mata să meargă lucrurile bine? Uitaţi-vă la politica românească şi spuneţi-mi dacă acolo există ceea ce s-ar putea numi o comunitate…
Club IT&C: Categoric nu.
Vasile Baltac: 
Şi atunci? De ce ar trebui în alte zone economico-sociale să existe spirit de comunitate? Să fim serioşi. Interesul personal este cel predominant acum în societatea românească. Iar din acest punct de vedere lucrurile nu stăteau, pe fond, diferit nici înainte de 1990. Credeţi că dacă ar fi fost permisă crearea a şapte institute nu ar fi existat o luptă dusă cu toate mijloacele între aceste institute pentru a se ieşi în faţă? Eu nu sunt un adept al dictaturii, nici comuniste, nici capitaliste, dar privind lucrurile din perspectivă istorică pot afirma că uneori o dictatură luminată pe termen limitat poate să ducă la realizarea unor lucruri mult mai bune. Iată, de pildă, democraţia în România. Democraţia înseamnă dictatura legii. Ei bine, legile sunt foarte bune în România, dar nu sunt aplicate. Iar asta este valabil şi pentru universul IT. În plus, în IT se simte îngrozitor de tare lipsa unor proiecte mari şi foarte mari, care ar putea să polarizeze multe interese şi să capaciteze generarea de spirit de comunitate. Priviţi în urmă exemplul bulei dot.com de acum mai bine de zece ani. Dezastrul din sfera IT americană a fost mare. Ei bine, atunci administraţia a intervenit şi a generat proiecte mari de autostrăzi informaţionale care au salvat situaţia şi au repus industria pe picioare. De aşa ceva e nevoie şi în România. Marile companii care pot realiza ceva pentru România sunt străine. Iar decizia în aceste companii se ia în afara ţării. N-am înţeles niciodată de ce marele capital autohton s-a ferit întotdeauna ca de dracu de IT.
Club IT&C: Poate că oamenii din spatele acestui capital autohton nu au simţit gustul şi potenţialul IT-ului…
Vasile Baltac:
 Posibil, deşi cunosc şi exemple de astfel de oameni care măcar au avut intenţii de a investi în IT. Că au rămas la nivel de intenţii, este cu totul altceva. Cert este însă, şi vreau neapărat să revin la asta, că România are o imensă nevoie de mari proiecte. Îmi aduc aminte că la momentul când fostul ministru Gabriel Sandu anunţa o nevoie de 500 de milioane de euro pentru proiectul eRomânia, multă lume a sărit în sus. Sunt convins că o bună parte din cei care au sărit în sus s-au gândit imediat la chestiuni legate de hoţie. Eu însă am spus şi spun şi acum un lucru: Un astfel de proiect este necesar ca aerul, iar investiţia în el ar trebui să fie nu de 500 de milioane, ci de cel puţin 2 miliarde de euro! Transpunerea lui în practică însă ţine de voinţa celui din vârful piramidei executive. Aşa cum o companie privată devine eficientă IT dacă CEO-ul înţelege avantajele informatizării, aşa şi o administraţie publică se va informatiza eficient dacă CEO-ul acestei administraţii, adică primul ministru, va înţelege ce înseamnă informatizarea şi va avea voinţa de a lansa și urmări proiecte pe scară mare. În Marea Britanie, de pildă, există aşa-numitul e-Envoy, adică un organism responsabil de proiectele de informatizare națională şi care lucrează condus direct cu primul ministru. În România există un minister de resort IT, dar care este unul din multele ministere de la masa Guvernului. Îmi vine foarte greu să cred că acest minister ar putea avea vreodată un cuvânt mai greu de spus decât au ministerele socotite tradiţional ca importante, cum ar fi Internele, Economia sau Finanţele.
Club IT&C: Credeţi că poate să existe o presiune de jos în sus?
Vasile Baltac:
 Nu. Şi vă spun şi de ce. Eu îmi puneam, de pildă, mari speranţe în noua generaţie de politicieni. Am constatat, cu dezamăgire, că această nouă generaţie are absolut aceleaşi metehne ca şi vechea generaţie. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în IT. Ba chiar e mai rău. Ne-am rugat să vină multinaţionalele ca să începem şi noi să facem export de software. Ele au venit, dar de petrecut s-a petrecut un singur lucru. Salariile au crescut, piaţa de distribuţie s-a dezvoltat şi am ajuns la o criză de resurse. Mai ales umane.
vasile-baltac-pres-atiClub IT&C: Putem să vorbim şi de o criză morală?
Vasile Baltac:
 Ohhh…Nici în visele mele cele mai negre din 1990 nu îmi imaginam că vom ajunge unde am ajuns acum. Este o criză morală care a cuprins întreaga societate. Acum câţiva ani, când am fost martor al schimburilor de acuzații de minciună între preşedintele şi primul ministru al ţării, am avut realmente un şoc.
Vedem multe alte aspecte ale degradării. Poate, personal, cel mai mare șoc l-am avut la două încercări de privatizare, inclusiv la cea a ITC. În naivitatea mea credeam că prezentând un plan de afaceri solid și având o experiență demonstrată poate conta. Rezultatele ”licitațiilor” mi-au produs nu sentimentul eșecului în afaceri, ci o imensă amărăciune.
Ca profesor, sufăr văzând cum universităţile s-au transformat, în mare parte, în fabrici de diplome şi că plagiatul a devenit o regulă, și şocul s-a intensificat. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge să trăiesc într-o asemenea societate.
Club IT&C: Ce v-ar determina să vă mai implicaţi activ într-o construcţie socială?
Vasile Baltac:
 O oportunitate de construcţie de calibru la nivel de proiect cu mare impact social, dar dublată de voinţă politică.