Prețul (in)competenței digitale (I)

Plicul ANAF

 Am văzut recent un plic primit prin poștă de o firmă.  Impresionant, cu o fereastră neagră care parcă prevestea ceva sumbru. Expeditor ANAF prin Unitatea de Imprimare Rapidă – DGFP Vâlcea. În interior o decizie de imputare a unor întârzieri la plata taxelor. Deci ceva neplăcut cu adevărat.

Am tot studiat plicul și hârtia cu decizia din interiorul lui în încercarea de a evalua cât a costat emiterea și expedierea lor. Hârtia este de bună calitate, nu pare a fi reciclată. Fereastra neagră este din plastic pentru o protecție suplimentară a numărului de dosar fiscal pe care îl acoperă. Datele variabile din decizie sunt printate, deci a existat și un astfel de cost de printare individualizată. Ele au rezultat dintr-o bază de date. Încă un cost, acela de găsire a contravenienților și trimitere a datelor despre ei la Unitatea de Printare Rapidă. Aflăm deci că există și așa ceva în MFP, cel mai probabil pentru reducere de costuri. Poșta Română a făcut  și ea reduceri, pe plic se menționează un contract cu Oficiul Râureni.

În lipsa de date primare mi-a fost greu să evaluez cât a costat operația. Cu siguranță însă mai mult de 4 lei (!) cât era suma imputată. Din media aflu că au existat și cazuri de imputare a 2 lei (!).

Povestea mi-a amintit de o carte cunoscută de programare a calculatoarelor de prin anii 1970 în care se prezenta cazul unui cetățean american care a primit o factură de la societatea sa de distribuție energie electrică în valoare de 0(zero) dolari. A zâmbit și a ignorat-o. După încă o somație a fost înștiințat că datorită faptului că nu a plătit factura în valoare de 0 (zero) dolari va fi deconectat (!). Exemplul era dat pentru a atrage atenția programatorilor că există cazul particular zero și nu trebuie ignorat.

După 40 ani, iată că analiștii ANAF au ignorat o regulă elementară. Probabil că decizii de imputare cu 0 (zero) lei nu au trimis, dar cele cu sume mai mici de costul emiterii somației puteau fi oprite. Aflăm dintr-un comunicat că nu se mai trimit cele sub 10 lei. Probabil acesta este costul individual al emiterii unei decizii. Să mai adăugăm că multe astfel de decizii sunt greșite. Firmele au plătit la timp sau cu întârzieri mult mai mici, dar bazele de date nu au fost actualizate corect. Deplasări, justificări, alte hârtii…

O amnistie fiscală generalizată pentru sume sub 10 lei și aducerea la zi a bazelor de date ANAF, ar fi fost cu siguranță mult mai puțin costisitoare pentru statul român.

Vorbind despre (in)competențele digitale ne referim cel mai des la utilizator. Cazul de mai sus ca și altele la care mă voi referi în viitor ne arată că sunt încă mulți pași de făcut și la nivelul celor care administrează aplicații IT și mai ales în managementul administrației publice.