Nevoia de instruire şi tehnologiile informaţiei

De peste doi ani îmi programez concediile şi-mi rezerv hotelurile numai pe Internet. Chiar şi în România, deşi multe hoteluri la noi încă refuză nu numai rezervarea on-line, dar nici nu oferă pasagerilor acces Internet.

Am călătorit pe un itinerar ales pe Internet, aflând nu numai pe unde să merg, dar şi numărul de kilometri şi costul benzinei. Am folosit un navigator GPS şi nu am mai pus mâna pe hartă zile întregi. Când pe harta GPS nu am găsit adresa exactă a punctului de destinaţie, m-am uitat cu Google Earth şi am determinat precis coordonatele geografice pe care le-am introdus în GPS şi am ajuns astfel sigur la destinaţie. Fotografiile făcute le-am încărcat pe Internet şi am trimis prietenilor numai un mail scurt cu o adresă unde puteau să le vadă şi eventual să le imprime fără a mai bloca liniile cu zeci de megabaiţi transferaţi. Mi-am citit mailurile vitale pe telefonul mobil. Şi multe alte lucruri care m-au făcut să economisesc timp şi să am mai mult pentru admirat fie privelişti, fie opere de artă, fie pur şi simplu să mă odihnesc mai mult.

De ce spun toate acestea? Deoarece mă întreb câţi dintre concetăţenii noştri pot face toate acestea şi dintre cei care au mijloacele tehnice, câţi ştiu să o facă?

Mijloacele tehnice deja există şi sunt relativ accesibile. Un calculator costă mai puţin decât un frigider şi numai înţelegerea nevoii de el împiedică a familie cu venituri medii să îl achiziţioneze. Un abonament Internet costă lunar cât o masă la un restaurant într-o seară. Rămâne instruirea de a folosi aceste tehnologii.

Efectuez de câţiva ani un sondaj cu absolvenţi de facultate (de la facultăţi care nu sunt de specialitate). Urmăresc sa vad in ce măsura termeni, sintagme, noţiuni specifice utilizării tehnologiilor informaţiei si comunicaţiilor sunt cunoscute acestei categorii de persoane.

Nu mă refer la termeni de stricta specialitate, ci la unii întâlniţi în mass-media și chiar panouri publicitare, pe baza cărora facem alegeri de abonamente de telecom şi care fac parte din viaţa noastră de zi cu zi cum ar fi: ADSL, bluetooth, CDMA, certificat digital, chei publice, EDGE, Java, pixel, 3G, Wi-Fi, etc. Respondenţilor li se cere numai să bifeze dacă ştiu bine despre ce este vorba, bănuiesc că ştiu sau nu ştiu.

În ceea ce priveşte cultura generală TIC, dacă mulţi știu sau cred că ştiu care este diferenţa între Kbps şi KBps, cei mai mulţi nu ştiu ce este POS, URL, FTP sau RFID.

Noţiuni ca eGovernment sau servicii web sunt reclamate ca fiind cunoscute. In fapt ultimele sunt confundate cu accesul la Internet.

Surprinzător este că mulți termeni din telecomunicaţii într-o ţară cu 17 milioane de posesori de telefoane mobile, cu un număr din ce în ce mai mare de abonaţi la Internet banking, sunt puţini stăpâniţi. Sub 50% ştiu sau bănuiesc că ştiu ce sunt ADSL, TCP/IP, chei publice, criptare 64/128 biţi şi nimeni nu a ştiut ce reprezintă CDMA, UMTS, Wi-Fi, WiMAX.

Se poate spune pe bună dreptate că eşantionul ales este nereprezentativ şi că în realitate lucrurile stau mult mai rău, dacă am extinde sondajul mai departe în societate la toți actualii sau potenţialii utilizatori Internet.

Care este mesajul meu în acest context? Nu putem face paşi înainte spre o folosire generalizată a tehnologiilor informaţiei de către toată lumea fără investiţii uriaşe în educaţia de bază a utilizării TIC. Nu ar mai trebui să existe absolvent de facultate sau de liceu fără a avea aceste cunoştinţe minime, măcar la nivel ECDL..

Altfel tineretul se va rezuma să navigheze pe Internet, să trimită mailuri şi SMS şi să fie prezent pe chat.

Iar cei mai în vârstă să se uite la Internet ca la ceva inaccesibil, iar aceia dintre ei care au de exemplu blog să fie priviţi ca animale exotice într-o menajerie de troglodiţi.

11 septembrie 2007

eGovernment - între modă şi necesitate

Gândurile de mai jos au fost exprimate în 2001. Mai multe dintre ele îşi păstrează actualitatea în 2007

Programe de eGovernment sunt lansate cu multă publicitate în special în Europa şi Asia. Mai pragmatici şi mai sus pe scara tehnologiilor avansate americanii vorbesc mai puţin şi fac mai mult. Prin aplicaţii eGovernment cetăţenii, firmele şi organizaţiile, instituţii ale statului obţin informaţii şi gradat fac din ce în ce mai multe tranzacţii cu statul prin Internet, principalul rezultat fiind creşterea încrederii în noile tehnologii şi democratizarea în continuare a societăţii.

Orice analiză, chiar sumară, arată că gradul de dezvoltare a aplicaţiilor de tip eGovernment la nivelul unei ţări depinde direct de accesibilitatea la Internet şi dotarea generală TIC. Nu întâmplător stadii avansate de eGovernment se întâlnesc în SUA, Canada, Marea Britanie şi ţările din nordul Europei. În aceste ţări aproape toate familiile au calculator şi Internet şi probabil nu mai există firme sau organizaţii care să nu fie "conectate". Mai mult volumul uriaş de activitate ale unor instituţii guvernamentale face obligatorii soluţiile de eProcurement. Cu sute de mii de comenzi sau formulare zilnic şi milioane de oferte sau cereri, recurgerea la Internet a devenit o chestiune de vitală actualitate pentru organizaţii ca Armata sau Vama SUA.

La numai circa 4% din populaţie având acces la Internet, cu o dotare de calculatoare extrem de redusă, cu numai 30-40% din firme dotate cu PC-uri şi şi mai puţine conectate la Internet, se poate pune întrebarea dacă ambiţioasele programe de eGovernment anunţate pentru România au şanse reale de realizare sau sunt numai reflectarea unei mode şi pot reprezenta un pericol de risipire de resurse prin atacarea lor prea timpurie. La slaba dotare naţională se mai adaugă gravele probleme de mentalităţi la nivel managerial care se manifestă prin ignorarea până la respingere a noilor tehnologii. Să mai menţionăm dificultăţile în implementarea unor proiecte naţionale, în principal din lipsă de utilizatori suficient instruiţi şi care să accepte tehnologiile informatice cu toată tendinţa evidentă de simplificare a interfeţei lor cu omul.

Concluzia pare a fi aparent cea pesimistă, adică de a lăsa lansarea eGovernment pentru mai târziu când societatea românească va mai evolua din punct de vedere TIC. Un exemplu recent cu totul remarcabil de pozitiv este prelucrarea prin Internet a admiterii în licee, cu un sit www.admiterea2001.ro care a atras 1 milion de accese în câteva zile şi a rezistat la atacuri informatice. Acest proiect a arătat prin reacţia slabă în mass-media focalizată mai ales pe contestaţiile unor părinţi sau elevi şi blamarea aplicaţiei, că societatea este tentatăsă dea vina pe tehnologii şi nu pe lipsa de instruire a utilizatorilor acestora.

Şi totuşi nu amânarea programelor de eGovernment este părerea autorului acestor rânduri. Dotarea şi accesul la Internet pot creşte rapid, fiind o chestiune de alocare de resurse. Utilizarea lor depinde însă mai ales de educaţie şi de schimbarea mentalităţilor.

Aplicaţiile de eGovernment pot avea un rol determinant în schimbarea mentalităţilor privind folosirea Internet. Un eProcurement eficient şi transparent va creşte încrederea firmelor în Internet şi dorinţa de a-l folosi. Un sistem de plată a impozitelor simplu de utilizat va face multe firme şi chiar cetăţeni să dorească să utilizeze tehnologiile informaţiei în loc să se confrunte cu pierderea actuală de energie şi timp. Şi exemple se mai pot da. Multe familii fac sacrificii materiale şi cumpără calculatoare pentru copii lor, convinşi că fac o investiţie pentru viitorul lor.

Ideea este că este important să se abordeze încă de pe acum aplicaţii de eGovernment, dar stabilindu-se priorităţi pe criteriul maximizării acceptării şi impactului lor în societate. În caz contrar se poate obţine efectul chiar invers de creştere a neîncrederii în utilitatea de zi cu zi a eGovernment.

Ideile de mai sus au fost enunţate şi publicate în anul 2001. Statisticile arată progresul extraordinar în dotarea cu calculatoare şi utilizarea Internet la sfârşit de 2006, dar multe dintre constatările de atunci au încă valabilitate.

Despre alfabet şi alfabetizarea ...digitală

Am reflectat de multe ori asupra a ceea ce înseamnă alfabetul pentru om. In cele ce urmează voi privi alfabetul privit în trei ipostaze.

Mai întâi alfabetul clasic. Alfabetul a fost primul mare pas înspre comunicarea între mai mult de doi oameni. Şi a mai fost în acest fel un pas uriaş spre transmiterea informaţiei şi cunoştinţelorcătre cei din jur. Un pas spre difuzia luminii cunoaşterii. Diversitatea este opera divinităţii şi alfabetul nu-i scapă. Lumea de ieri şi de azi cunoaşte multe expresii ale noţiunii de alfabet. Unele mai simpliste cum este tipul de alfabet bazat pe reprezentarea sunetelor pe care îl folosim popoarele indo-europene şi cel mai sofisticat chinezesc, bazat pe reprezentarea de idei, infinit mai puternic ca instrument de comunicare.

Alfabetul exprimă identitatea unui popor sau grup de popoare, trecutul şi prezentul lui. Nu rareori alfabetul a fost şi este folosit ca armă politică. Exemple nu este necesar să le căutăm prea departe. Ne putem gândi oare la ţara noastră aşa cum este acum, fără nobila acţiune a unor fraţi care au determinatîn secolul XIX trecerea la alfabetul latin? Sau putem uita noul început al Moldovei de peste Prut fără adoptarea politică a grafiei latine, puternic contestată şi azi de forţe panslave din Basarabia? Sau schisma în fond religioasă dintre slavii fostei Iugoslavii amplificată de folosirea de scrieri diferite.

Odată cu alfabetul a apărut şi alfabetizarea, adică stăpânirea bazelor comunicării scrise. Şi tot odată cu primul

Decembrie 2006

Informatica şi politica (1999)

Gândurile de mai jos au fost publicate în anul 1999. Au trecut 8 ani. Legislaţia a fost completată între timp cu multe legi bune. Sunt ele însă aplicate? S-a schimbat radical situaţia informaticii în România anului 2007? Las cititorului posibilitatea să concludă singur! Martie 2007

Informatica şi politica

Ştim cu toţii că informatica la noi nu se dezvoltă aşa cum trebuie, că suntem plasaţi fără şanse în coada tuturor clasamentelor europene de specialitate. Nu se întrevede deocamdată ca perspectivă imediată o ieşire din această situaţie de care chiar şi vecinii ne compătimesc. Mi se întâmplă frecvent să aud că aceasta s-ar datora lipsei de sprijin din partea guvernanţilor şi politicienilor, a lipsei unui lobby eficient.

În consecinţă asociaţii profesionale sau patronale, firme de profil, foruri profesionale şi academice se întrec în a organiza simpozioane, mese rotunde, aniversări, deschideri de târguri şi expoziţii la care înalţi demnitari, politicieni cât mai în vogă, chiar şi ambasadori sunt invitaţi şi vin, sunt văzuţi, ţin discursuri, arată ce important este domeniulşi … rămânem cam cu atât. Nu există legi sau acte normative care să sprijine domeniul prin diferenţiere de celelalte. Singura notabilă excepţie este reducerea gradată a taxelor vamale pentru produsele de tehnologia informaţiei, dar ea decurge dintr-o obligaţie asumată de România în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului în cadrul unui acord promovat de Administraţia Clinton şi la care au aderat majoritatea ţărilor lumii.

Desigur nimeni dintre cei amintiţi nu va pregeta să declare că este nevoie de un cadru legislativ care să facă să înflorească societatea informaţională, să crească producţia şi serviciile de software, să se înmulţească reţelele de calculatoare şi tot ce reprezintă tehnologiile informaţiei. Este tot la fel de adevărat că se mai aud din când în când voci izolate care critică Internetul ca rai al pornografiei sau spionilor. Se mai întâlneşte câte un ministru care în discuţii private îţi spune că vrei să faci cu calculatoare sau telecomunicaţii "poartă de aur la bordei". Dar astfel de ieşiri sunt puţine şi înăbuşite de restul declaraţiilor. Doar ştim cu toţii că trăim în Era Informaţiei, că Toefler a zis că a început o nouă revoluţie industrială, un nou Val, deci nu putem fi retrograzi. Este greu de tras o linie de demarcaţie în clasa politică, punând unii pentru şi alţii contra. Toate partidele politice au înscrise în platformele-program prevederi care sunt clar în favoarea TI&C. Îmi amintesc că am fost consultat în ultimii 9 ani şi am contribuit cu formulări în acest sens privind politicile privind informatica la cel puţin patru partide sau grupări din tot spectrul politic actual. Le-am citit şi pe cele la care nu am fost consultat. Tot favorabile erau. A fost adoptate în diverse etape chiar şi strategii naţionale de informatizare.

Atunci de ce oare avem în continuare frustrarea fiului premiant care se vede nedreptăţit faţă de fraţi mai puţin dotaţi dar care primesc multe: programe de restructurare, plăţi compensatorii, bani de la organizaţii internaţionale, scutiri de plata taxelor şi impozitelor şi altele.

Există motive care ţin de istorie şi motive care ţin de prezent. Contemplez scena TI în România de peste 37 ani şi în toate ipostazele. L-am auzit şi citit pe Moisil în anii '60. Era începutul şi sfârşitul gloriei calculatoarelor în scena politică din România. S-au dat bani, au fost create institute, fabrici, centre de calcul. S-a creat prima societate mixtă româno-americană. Poate şi faptul că doi succesivi primi miniştri ai regimului pre-decembrist îşi disputau la începutul anilor '70 supremaţia poziţiei de lider al infrastructurii industriale a TI arată cum era văzută informatica. A urmat rapid declinul economic şi degradarea sistemului politic şi TI&C a ajuns domeniu proscris: consumator de importuri vestice, de cupru tot din import, de licenţe. În plus inspira teamă prin complexitate. Nimeni nu mai îndrăznea să fie avocatul domeniului, tratat ca un lux la care se poate renunţa. Sprijinul care a existat totuşi din partea unor persoane la diverse nivele şi nu a sistemului era în anii '80 acordat tacit şi fără a aştepta recunoaştere publică.

Oare în deceniul post-decembrist nu a rămas cumva în subconştientul multor politicieni ceva din acest reflex de respingere ?

Este o ipoteză care conduce spre prezent. Ce-ţi poate aduce susţinerea TI&C ? Poate aprecierea şi voturile comunităţii de profil. Importantă, dar fără efecte pe termen scurt şi nici cantitativ decisive. În plus membrii acestei comunităţi fac parte din clasa mijlocie care are păreri proprii şi care de multe ori nu plac, este greu de manipulat. Avantaje din privatizare nu au cum să fie, vechile unităţi industriale fiind azi în principal clădiri cu o utilitate incertă. Alocarea de resurse pentru sector s-ar lovi de opoziţia marei mase de persoane din structurile de decizie care nu au atins vreodată tastatura unui calculator sau terminal. Aşa că mai bine ignorare sau recunoaştere platonică, bună în special pentru imaginea externă. Un caz tipic este reprezentat de strategiile de informatizare elaborate sub diverse denumiri între 1990-1998 şi care au rămas documente frumoase primite cu condescendenţă de occident, dar fără urmări practice.

Care ar fi totuşi şansa în clasa politică actuală ? Există una. Avem şi politicieni receptivi la nou. Există şi politicieni şi înalţi funcţionari guvernamentali care sunt plecaţi din domeniu. Nu sunt puţini şi sunt prezenţi în multe structuri ale statului. Ei înţeleg de este nevoie de TI&C, au uneori chiar şi interese directe. Posibile iniţiative ale lor vor fi primite fără entuziasm, dar nu vor fi blocate. Rămâne să-i convingem pentru un demers colectiv.

Şi mai este o soluţie. Comunitatea TI&C să găsească resurse pentru a convinge societatea că este nevoie de ea, că viitorul va fi mai bun dacă tehnologiile informaţiei pătrund în infrastructura ţării. Dar despre aceasta poate cu altă ocazie.

Dr. Vasile Baltac

Iulie 1999